Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va efectua o vizită de lucru în Germania, miercuri şi joi, unde va avea mai multe întâlniri care au ca scop aprofundarea cooperării între cele două ţări, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european şi internaţional, se arată într-un comunicat de presă.
"Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va efectua în perioada 19-20 martie 2014 o vizită de lucru în Republica Federală Germania. Cu această ocazie, şeful diplomaţiei române va avea convorbiri cu ministrul federal al afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier, întrevederi la Cancelaria Federală, precum şi la Parlamentul federal, cu coordonatorul pentru cooperarea la nivelul societăţii civile cu Federaţia Rusă, Asia Centrală şi ţările Parteneriatului Estic, Gernot Erler, cu preşedintele Comisiei de politică externă, Norbert Rottgen, cu Christoph Bergner, membru al comisiilor de politică externă şi afaceri europene, şi cu Bernd Fabritius, parlamentar şi preşedinte al Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania", se arată în document.
Potrivit acestuia, dialogul la nivel înalt româno-german reflectă importanţa deosebită a relaţiei bilaterale, statutul Germaniei de principal partener economic al României şi excelenta cooperare între cele două ţări în cadrul UE.
Ministrul Titus Corlăţean va avea un schimb de opinii cu interlocutorii germani cu privire la aspectele de actualitate pe agenda europeană şi internaţională, în special evoluţiile din Ucraina, respectiv modalităţile prin care Uniunea Europeană va continua demersurile destinate soluţionării crizei, pe cale diplomatică, în coordonare cu partenerii internaţionali.
"Agenda discuţiilor va mai cuprinde şi alte teme europene de interes comun, cu accent pe evoluţiile în plan instituţional de la nivel UE din acest an, urmare alegerilor europarlamentare din luna mai, dezvoltările economice la nivel UE, inclusiv consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, cooperarea în cadrul Strategiei UE pentru Dunăre, politica de extindere a Uniunii. Vor mai fi abordate aspecte legate de cooperarea dintre cele două ministere de externe, precum şi agenda internaţională", informează documentul citat.