x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică MODIFICARE /Legea de alegere a şefului statului, inaplicabilă

MODIFICARE /Legea de alegere a şefului statului, inaplicabilă

de Monica Iordache Apostol    |    12 Mar 2009   •   00:00
MODIFICARE /Legea de alegere a şefului statului, inaplicabilă

PSD ar putea cere reînfiinţarea comisiei parlamentare electorale pentru modificarea Legii de alegere a  preşedintelui României.



Deputatul PSD Valeriu Zgonea (foto) spune că legea de alegere a şefului statului este în acest moment inaplicabilă, pentru că se raportează la fosta lege de alegere a Senatului şi Camerei Deputaţilor, bazată pe votul pe liste. "Noi am desfiinţat Legea 373 de alegere a Parlamentului, dar Legea 370 de alegere a preşedintelui României se baza pe aceasta. Toată procedura e dependentă de o lege abrogată", spune Zgonea. Acesta a declarat că modificările ar trebui făcute în cadrul comisiei parlamentare electorale, care ar trebui convocată rapid, pentru a nu ajunge să facem iar o lege "pe picior". Deputatul PSD spune însă că nu se va umbla la prevederile de fond ale legii, ci vor fi adaptate doar chestiunile de procedură. Guvernul a modificat recent, prin ordonanţă de urgenţă, şi Legea privind alegerile pentru Parlamentul European, tot pentru că forma din 2007 făcea trimitere la vechea lege electorală. Spre exemplu, prin abrogarea acesteia, Biroul Electoral Central nu mai are bază legislativă pentru a rezolva contestaţiile în cadrul alegerilor pentru PE, lucru care va fi valabil şi în cazul alegerilor pentru Preşedinţia României.

×
Subiecte în articol: politic