Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a a declarat joi, la o dezbatere a GDS, că faptul că de un an de zile nu s-a reuşit să se ajungă la o listă comună la eurparlamentare din partea dreptei este un gest "antipatriotic", el acuzând PDL de "atitudine profund izolaţionistă".
"Felul în care de un an de zile nu s-a reuşit să se ajungă la înţelegere pentru realizarea unei liste comune pentru europarlamentare din partea dreptei este un gest antipatriotic, antinaţional. Este înspăimântător dacă vom avea trei liste la europarlamentare, în cel mai mult caz două liste, PDL având în continuare o atitudine profund izolaţionistă. O asemenea atitudine este profund distructivă", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.
El a mai spus că împreună cu colegii săi de la Forţa Civică susţine o listă de candidaţi pentru europarlamentare a căror biografie personală să fie ireproşabilă, arătând că mai bine merge cu oameni noi şi necunoscuţi decât cu acelaşi nume "care se plimbă în faţa televizorului fără să spună nimic".