Deputatul Adrian Năstase a declarat, astăzi, că demiterea directorilor PSD de la Transporturi este "un joc de copii, absolut penibil", el apreciind, că actuala coaliţie de guvernare seamănă cu "o instalaţie de stropit prin curte", care odată stropeşte într-o direcţie, altădată în alta.
Solicitat să comenteze demiterea directorilor social-democraţi din ministerul Transporturilor, preşedintele CN al PSD a spus: "Mi se pare un joc de copii, mi se pare absolut penibil. Singurele rezerve care ar trebui exprimate sunt legate de competenţa unor oameni desemnaţi de unii sau alţii în cadrul acestei înţelegeri. Dar ideea că-ţi dau afară doi oameni pentru că tu ai vorbit urât cu părinţii mei mi se pare absolut jenantă. Ăsta ar fi un Guvern al copiilor în care ar putea să funcţioneze aşa ceva".
Năstase şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge la demiterea democrat-liberalilor din ministerele PSD, subliniind că un astfel de mod de reacţie ar fi unul "copilăresc", care nu ar face decât să ducă în derizoriu participarea PSD la guvernare.
El a arătat că modul de reacţie al PDL "a fost destul de şocant", apreciind însă că PSD se va abţine să recurgă la măsuri similare.
Întrebat, în acest context, dacă actuala coaliţie de guvernare funcţionează. Năstase a spus: "Ea funcţionează, dar depinde în ce direcţie fucnţionează, pentru că am impresia că seamănă într-un fel cu instalaţiile astea de stropit prin curte: odată stropeşte într-o direcţie, altă dată în altă direcţie. Dacă ar exista o direcţie foarte clară, probabil că am fi mai mulţumiţi de funcţionarea ei, dar ea, deocamdată, din păcate, dă sentimentul că duce bătălii pentru aşezarea unor oameni pe posturi".
Ministrul Transporturilor l-a demis, săptămâna trecută, pe directorul general al Aeroportului Henri Coandă Otopeni, Sorinel Ciobanu, la cinci zile după numirea în funcţie, afirmând că nu a primit de la PSD o poziţie scrisă privind menţinerea sau nu a susţinerii pentru acesta.
Berceanu a schimbat din funcţie, de asemenea, trei directori susţinuţi de PSD, respectiv doi ai CFR SA şi unul al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Decizia îi vizează pe Alexandru Dumitrescu (director general adjunct la CFR SA), Valentin Cârstea (revizor şef la CFR SA) şi Cristian Duică (director general adjunct la CNADNR).
Dragnea declara, în replică, pentru Mediafax, că dacă demiterile unor reprezentanţi PSD, începute de ministrul Transporturilor Radu Berceanu vor continua, atunci PSD va prelua acest exemplu, recurgând la demiterea reprezenzanţilor PDL, inclusiv din judeţe.
Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, astăzi, că ministrul transporturilor, Radu Berceanu (PDL), "a primit clarificări" în legătură cu susţinerea politică a directorilor pe care i-a demis săptămâna trecută, precizând că este foarte posibil ca "lucrurile să revină la normal".
Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, după şedinţa coaliţiei, că liderii PSD nu au ridicat, în discuţiile cu democrat-liberalii, problema demiterilor directorilor propuşi de PSD în unele structuri ale Ministerului Transporturilor. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro