x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nepasare - Sibiul are un deputat in minus

Nepasare - Sibiul are un deputat in minus

15 Oct 2005   •   00:00
Nepasare - Sibiul are un deputat in minus

Desi, dupa plecarea euroobservatorilor, Coalitia calculeaza fiecare vot pentru a-si trece legile, un pedist sibian asteapta de sase luni sa-si ocupe fotoliul de deputat.

Democratul Constantin Trihenea, aflat pe lista de supleanti a Aliantei D.A. pentru Camera Deputatilor, sustine ca asteapta de sase luni sa-si ocupe locul in Parlament, dupa ce colegii sai au renuntat la mandat din diferite motive.
"Nu mi se pare deloc normala situatia, dar inca astept. Nu mi s-a spus cand voi fi chemat la Bucuresti sa depun juramantul, dar sper ca va fi cel tarziu luna viitoare. Totul depinde de protocolul Aliantei D.A.", a declarat Trihenea pentru Rompres.

Liderul deputatilor democrati, Cristian Radulescu (foto), a confirmat situatia, precizand ca ea va fi rezolvata in curand. Sibiul are un deputat in minus, dupa ce democratul Florin Muntean a renuntat in luna martie la fotoliul din Parlament, fiind numit director al Companiei Nationale Transgaz. Locul sau a fost declarat vacant la 30 martie si ar fi trebuit ocupat de Marcel Piteiu, dar acesta nu a dorit sa fie deputat dupa ce a ajuns director la Compania Nationala Romgaz.

SCHIMB PNL-PD. In aceasta situatie, mandatul ar fi trebuit sa fie preluat de un liberal - Nicolae Petria - , care este director al sucursalei locale a Bancii Ion Tiriac. Democratii sustin insa ca acesta ar trebui sa cedeze locul PD. Presedintele PD Sibiu, senatorul Nicolae Neagu, a declarat ca echilibrul politic din Camera Deputatilor se poate strica oricand si un singur vot ar putea influenta multe decizii. "Urmatorul pe lista este dl Petria, care va renunta, conform Protocolului Aliantei D.A.. In locul unui democrat trebuie sa vina tot un democrat. Constantin Trihenea este cel care trebuie sa fie deputat", a spus Neagu. In prezent, Sibiul este reprezentat in Camera Deputatilor de doi liberali, doi social-democrati, un membru al FDGR si unul al PRM.

×
Subiecte în articol: politic