Dorinta Coalitei guvernamentale de a-l schimba pe Nicolae Vacaroiu din functia de presedinte al Senatului va trebui sa mai astepte cel putin inca o saptamana. Reprezentantii Puterii in Biroul Permanent nu au reusit ieri sa impuna pe ordinea de zi a sedintei de plen de azi discutarea raportului comisiei de modificare a Regulamentului Senatului. Propunerea a fost respinsa de Biroul Permanent chiar prin votul lui Vacaroiu, care, inregistrand egalitate la vot, a departajat optiunile senatorilor. Astfel, Puterea si-a amanat atingerea scopului din cauza unuia dintre reprezentantii sai, care a lipsit de la sedinta Biroului Permanent de ieri, liberalul Teodor Melescanu (foto). Exact votul in plus pe care Coalitia il detine in Biroul Permanent. Vicepresedinte al Senatului, Melescanu se afla in aceasta perioada la o reuniune a presedintilor de parlamente, care se desfasoara la New York. Intuind problemele legate de Regulament, care puteau sa apara in sedinta BP de ieri, un alt coleg de Alianta a incercat sa il convinga pe Melescanu sa renunte la respectiva deplasare. Singurul raspuns primit a fost insa unul sec: "De mult n-am mai vazut New Yorkul".