x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă: România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită

Ciucă: România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2023   •   13:15
Ciucă: România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită

Executivul aprobă, miercuri, memorandumul prin care „România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită”, anunță premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern: „E un demers benefic pentru companiile românești și pentru cei care vor să investească în țara noastră”.

„Un punct foarte important pe agenda ședinței de azi (miercuri - n.r.) este memorandumul prin care România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită, iar prin asta ne asumăm și responsabilitatea participării active la toate activitățile grupului de lucru. Practic, răspundem la invitația pe care adresată de secretarul general al OCDE și ne alăturăm astfel unui demers solid în ceea ce privește elaborarea și implementarea de politici eficiente în lupta anticorupție. Practic, obținerea statutului de stat membru asociat și aderarea la Convenția anti-mită vor avea efecte favorabile în ceea ce privește companiile românești, care vor fi mai vizibile, care vor avea conexiuni pe piețele externe mai largi”, afirmă Nicolae Ciucă.

El apreciaază că va rezulta un cadru mult mai stabil și cu oportunități mai mari pentru colaborarea cu investitorii străini.

„E un demers care va produce efecte pe termen mediu și lung, efecte pe care le considerăm ca fiind favorabile. Ne determină să adopătăm și să respectăm standardele cel mai înalte de bune practici în domeniul Convențieri antimită. Este un demers care aduce beneficii atât pentru companiile românești, cât și pentru cei interesați din alte țări să investească în țara noastră. Guvernul va continua toate măsurile de implementare a standardelor, în conformitate cu foaia de parcurs asumată pentru aderarea la OCDE. Sunt convins că, așa cum discut cu responsabilul național, dl. Luca Niculescu, dacă vom continua acest ritm, avem toate șansele să obținem aderarea la OCDE”, încheie Ciucă.

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca memorandum