x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Niţă: Este necesară o impulsionare a colaborării economice între România şi Georgia în domeniul energetic

Niţă: Este necesară o impulsionare a colaborării economice între România şi Georgia în domeniul energetic

de Agerpres    |    15 Mar 2014   •   18:20
Niţă: Este necesară o impulsionare a colaborării economice între România şi Georgia în domeniul energetic

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, consideră necesară impulsionarea colaborării economice între România şi Georgia în domeniul energetic, în acest sens urmărindu-se realizarea unor proiecte comune de transport de gaze naturale din regiune pe pieţele europene.

"Este necesară o impulsionare a colaborării economice în domeniul energetic. În acest sens, urmărim realizarea unor proiecte comune, de transport de gaze naturale din regiune pe pieţele europene. Unul dintre punctele forte ale României este expertiza şi experienţa specialiştilor români, fapt pentru care este esenţială implicarea companiilor româneşti în programul georgian de construcţii de hidrocentrale şi de dezvoltare a infrastructurii IT. În acelaşi timp, există deschidere pentru dezvoltarea colaborării cu Georgia în domeniul transporturilor maritime de marfă şi persoane. În ceea ce priveşte potenţialul turistic al ambelor state, contăm pe segmentul cultural şi de agrement", a declarat Constantin Niţă, în cadrul întâlnirilor oficiale pe care le-a avut cu prilejul vizitei efectuate în Georgia de delegaţia condusă de premierul Victor Ponta.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Constantin Niţă a discutat cu vicepremierul georgian, ministrul Economiei şi Dezvoltării Durabile, George Kvirikashvili, despre stadiul relaţiilor economice bilaterale.

Cele două părţi au agreat asupra unui program de acţiuni care au ca principal obiectiv creşterea volumului schimburilor comerciale şi a cooperării economice cu Georgia.

Acţiunile avute în vedere în perioada următoare includ organizarea, în luna iulie a acestui an, la Tbilisi, a lucrărilor Comisiei mixte interguvernamentale româno-georgiene de cooperare economică şi a unui Forum economic româno-georgian.

De asemenea, a fost convenită organizarea unei întâlniri trilaterale a miniştrilor Economiei din România, Georgia şi Azerbaidjan, la Tbilisi sau Bucureşti, în perioada imediat următoare.

În cadrul întâlnirilor, ministrul Constantin Niţă a reiterat angajamentul României privind sprijinul acordat Georgiei în perspectiva integrării europene şi euro-atlantice.

Georgia este, din punct de vedere al volumului schimburilor comerciale, principalul partener al României în zona Caucazului. La 31 decembrie 2013, valoarea schimburilor comerciale româno-georgiene a fost de 315,52 milioane de euro, în creştere cu 22,52% faţă de anului 2012.

Exportul României în Georgia a însumat 314,3 milioane de euro, în creştere cu 25,33%, iar importul din Georgia a fost de 1,22 milioane de euro, în scădere cu 81,9%.

Soldul balanţei comerciale este favorabil României cu 313,08 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: constantin niţă romania georgia