Norica Nicolai cataloghează drept "inacceptabilă" prezenţa UDMR în noul Guvern şi respinge ideea conform căreia la baza posibilului acord între USL şi UDMR ar sta influenţarea deciziilor în CCR.
"O colaborare cu UDMR la guvernare e inacceptabilă. Putem accepta o colaborare parlamentară, dar şi aici în nişte limite. Această colaborare e exclusă din punct de vedere guvernamental. Din punctul meu de vedere prezenţa lor în Guvern nu e justificată. Nu cred că aş putea face altceva decât să iau o astfel de poziţie. Exprim o atitudine care nu e comună numai mie ci şi altor colegi", a precizat, la România TV, eurodeputatul PNL.
Norica Nicolai a respins, totodată, ipoteza conform căreia miza cooptării UDMR în viitorul Guvern ar fi înclinarea balanţei în cazul deciziilor luate de Curtea Constituţională. "Declaraţia cum că miza UDMR ar fi Curtea Constituţională e fundamental greşită. Dacă s-ar pune problema suspendării, votul judecătorului CCR nu are relevanţă pentru că e consultativ. Nu e o ipoteză de luat în seamă. Cred că premierul doreşte să colaboreze în alţi termeni cu UDMR", a conchis Nicolai.