x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministerul Economiei a trimis Comisiei Europene o prenotificare privind amânarea certificatelor verzi

Ministerul Economiei a trimis Comisiei Europene o prenotificare privind amânarea certificatelor verzi

23 Aug 2013   •   11:07
Ministerul Economiei a trimis Comisiei Europene o prenotificare privind amânarea certificatelor verzi

Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei a transmis pe 2 august Comisiei Europene (CE) o prenotificare privind modificările aduse legislaţiei din domeniul energiei regenerabile, dar nu a primit nicio solicitare de la Bruxelles cu privire la vreo plângere a investitorilor, au declarat reprezentanţii departamentului, informează agerpres.ro.

"În data de 2 august, s-a transmis CE notificarea prealabilă simplificată (prenotificare) a Legii nr. 220/2008 cu modificările şi completările ulterioare, republicată", spun reprezentanţii Departamentului pentru Energie.

Prin OUG 57/2013, Guvernul a decis să amâne acordarea unui certificat verde pentru energia eoliană şi microhidrocentrale şi a două certificate pentru energia fotovoltaică. Recuperarea certificatelor verzi se va face din 2017 pentru centralele hidro şi solare, respectiv din 2018 pentru cele eoliene. O altă prevedere importantă se referă la limitarea acreditării producătorilor de energie verde până la atingerea ţintelor anuale stabilite în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei Regenerabile.

Reprezentanţii Departamentul pentru Energie au adăugat că nu s-a înregistrat până acum vreo solicitare de la Comisia Europeană legată de vreo plângere depusă la Bruxelles de către investitorii din domeniul energiei regenerabile.

Grupul ceh CEZ a anunţat miercuri că a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la decizia României de a amâna acordarea unor certificate verzi, măsura care ar putea costa compania până la 66 milioane euro pe an, potrivit Reuters. 'Această măsură contravine principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, în special celui referitoare la libera mişcare a capitalului', susţine CEZ.

La rândul său, Comisia Europeană susţine că urmăreşte situaţia din Romania şi investighează plângeri similare venite din partea altor companii implicate în sectorul energiilor regenerabile din România.

"Mai multe reclamaţii din partea actualilor sau viitorilor beneficiari sunt investigate de asemenea", a declarat purtătoarea de cuvânt Marlene Holzner, într-un comunicat.

"Comisia îşi va prezenta opiniile cu privire la schemele de sprijin pentru energiile regenerabile precum şi cu privire la intervenţiile guvernamentale în sectorul energetic pe larg, în toamnă", a adăugat Holzner.  

×