x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică NUP-ul neprins e NUP cinstit

NUP-ul neprins e NUP cinstit

de Monica Iordache Apostol    |    Violeta Fotache    |    05 Feb 2010   •   00:00
NUP-ul neprins e NUP cinstit
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

NUP-ul Elenei Udrea a zăcut în sertarele Camerei Deputaţilor o lună şi jumătate, timp suficient ca să expire termenul de 20 zile în care putea fi contestat.



Raportul procurorului Gabriela Zlata, prin care fostul ministru al Turismului este absolvit de toate acuzele aduse de Comisia Parlamentară de anchetă, a fost înregistrat la Parlament la 21 decembrie 2009, dar membrii conducerii Camerei Deputaţilor au aflat oficial despre el abia la 3 februarie 2010.

Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi (foto), a declarat ieri că soluţia în cazul Elena Udrea nu a fost contestată de nimeni. "Orice persoană interesată, care considera că această soluţie este nelegală, se putea adresa în termen de 20 de zile instanţei de judecată", a spus Codruţa Kovesi. Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică - unde a fost soluţionat dosarul, ne-a precizat la rândul lui că "puteau face contestaţie împotriva NUP Comisia parlamentară de anchetă şi orice persoană interesată".

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a dat din colţ în colţ când a fost întrebată de ce decizia procurorului nu a fost comunicată oficial Comisiei parlamentare de anchetă. "Eu l-am trimis secretarului general al Camerei Deputaţilor, care l-a înscris imediat pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Mai multe nu pot să vă spun. La mine nu a stat nici o oră, ci l-am trimis pentru a fi înscris instantaneu pe ordinea de zi", ne-a declarat Anastase.

"Instantaneul" a durat însă mai mult de o lună, pentru că, ne-a explicat secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a fost vacanţă parlamentară şi nu s-au mai ţinut şedinţe ale Biroului Permanent, rezoluţia stând la Departamentul Secretariatului Tehnic al Camerei Deputaţilor până la prima şedinţă din 3 februarie, când a fost pus pe ordinea de zi.

Deşi această întârziere a însemnat blocarea dreptului celor interesaţi de a contesta rezoluţia, Barbu s-a spălat pe mâini: "Nu este problema mea. Noi l-am primit în vacanţa parlamentară".

ORBAN: "ÎNTÂRZIEREA ARE IZ PENAL"
Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă, Ludovic Orban, spune că decizia procurorului este "o batjocură" şi că publicarea lui oficială cu o întârziere de o lună şi jumătate are "iz penal". "Scopul întârzierii este acela de a se scurge perioada de atacare a deciziei", ne-a declarat Ludovic Orban, care a mai precizat că Parchetul General s-a grăbit să se autosesizeze, fără să îi fie trimis raportul Comisiei de anchetă, dând astfel un "NUP anticipat".

×
Subiecte în articol: politic