Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, le-a cerut ieri liderilor de filiale care au obţinut sub 15% în alegerile locale să demisioneze.
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, le-a cerut ieri liderilor de filiale care au obţinut sub 15% în alegerile locale să demisioneze. Vizat este în primul rînd Ludovic Orban, preşedintele PNL Bucureşti, a cărui filială n-a obţinut decît 11% în Consiliul General al Capitalei. PNL Bucureşti este a doua filială de la coada listei, doar Dîmboviţa obţinînd un scor mai prost, adică 9%. În aceeaşi situaţie ca Bucureştiul şi Dîmboviţa mai sînt şi Sibiu, Suceava, Neamţ, Timiş şi Arad. Tăriceanu şi-a anunţat public cererea către liderii acestor filiale, dar, spun surse liberale, lui Ludovic Orban i-ar fi făcut această solicitare într-o discuţie pe care au avut-o ieri la Guvern, înaintea şedinţei de Biroul Permanent al PNL. În timpul şedinţei de Birou, între cei doi s-a stîrnit o dispută, Ludovic Orban refuzînd să demisioneze. Surse participante au susţinut că Orban i-a spus lui Tăriceanu că nu-şi dă demisia pentru că vrea să mai candideze o dată la Primăria Capitalei, în 2012, şi a dat vina pe preşedinţii de sectoare. Singura care i-a sărit în ajutor lui Orban a fost Norica Nicolai, cu argumentul că demisiile liderilor de filiale ar da impresia că PNL a suferit un eşec la locale. Cum Ludovic Orban refuză să demisioneze, situaţia se va tranşa în Delegaţia Permanentă a partidului, care se va întruni săptămîna viitoare, cînd şeful PNL Bucureşti s-ar putea confrunta cu un vot negativ din partea membrilor DP.
După şedinţa Biroului Permanent, Orban a declarat că nu cunoaşte instituţia demisiei. “În mai multe situaţii de-a lungul timpului mi s-a solicitat demisia. Răspunsul meu a fost că nu cunosc această instituţie şi, atîta timp cît consider că nu sînt responsabil de anumite rezultate ce apar conjunctural într-o situaţie de moment, nu îmi dau demisia”, a declarat el, invocînd campania electorală “extrem de profesionistă” pe care a avut-o. El a adăugat că rezultatul înregistrat la alegerile din Bucureşti au fost influenţate de polarizarea votului şi de absenteism şi nu reflectă neapărat forţa reală a PNL în Capitală. La începutul şedinţei, premierul Tăriceanu şi-a anunţat colegii şi că vrea să candideze la încă un mandat la şefia PNL. Problema lui Tăriceanu şi a celorlalţi lideri PNL legată de filiala Bucureşti este aceea că sînt, în mare parte, parlamentari în Capitală şi un scor mic aici le diminuează şansele la un mandat în Legislativ.
Citește pe Antena3.ro