x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oros (PNL) cere demiterea de urgenţă a lui Petre Daea şi a lui Geronimo Brănescu

Oros (PNL) cere demiterea de urgenţă a lui Petre Daea şi a lui Geronimo Brănescu

11 Sep 2018   •   17:55
Oros (PNL) cere demiterea de urgenţă a lui Petre Daea şi a lui Geronimo Brănescu

Deputatul Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL, a cerut demiterea de urgenţă a ministrului Agriculturii, Petre Daea, şi a şefului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu, pentru modul în care este gestionată situaţia generată de pesta porcină africană. 

"Deşi a fost respinsă în Parlament cererea noastră de a constitui o comisie de anchetă a modului în care s-a gestionat pesta porcină africană, vom continua demersurile şi vom audia la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor medici veterinari, autorităţi care trebuiau să fie implicate, fermieri care au fost afectaţi şi, în general, pe oricine care ne-ar putea spune ce s-a întâmplat cu adevărat, care sunt cauzele şi unde s-a greşit. Dar prima măsură care ar trebui luată de mâine ar fi demiterea de urgenţă a domnului Daea şi a domnului Brănescu. Sunt cei mai periculoşi pentru gestionarea pestei porcine africane", a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului executiv al PNL. 

Deputatul a atras atenţia că "nici până astăzi" ministrul Agriculturii nu a depus o cerere oficială pentru suplimentarea plăţilor privind despăgubirea fermierilor şi gospodarilor afectaţi de evoluţia pestei porcine africane. 

"S-au primit în România doar sumele care s-au alocat în 2015 pentru perioada 2015-2018, şi anume 1,2 milioane de euro. Fie nu ştie domnul Daea, fie nu vrea, fie nu ştie cum să justifice cum au utilizat autorităţile până acum cei 1,2 milioane de euro, pentru că altfel nu este de înţeles pentru nimeni de ce nu au făcut până acum această cerere. Vreau să reamintesc aici că Partidul Naţional Liberal, prin grupul său din Parlamentul European, prin europarlamentarul Siegfried Mureşan, a depus amendamente pentru modificarea bugetului Uniunii Europene în aşa fel încât să fie suplimentate cu 110 milioane sumele destinate despăgubirilor privind gestionarea pestei porcine africane", a declarat el. 

Oros a adăugat că România este ţara europeană cea mai afectată de pesta porcină şi că peste 70% dintre focare, incluzând Uniunea Europeană şi Ucraina, sunt înregistrate pe teritoriul ţării noastre. 

"Acest lucru se datorează ignoranţei, incompetenţei, bâlbâielilor în care au acţionat autorităţile române, şi aici mă refer în primul rând la Ministerul Agriculturii şi la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Practic, în trei luni de zile s-au înregistrat peste 830 de focare în 12 judeţe, în aşa fel încât România, caz unic în istoria evoluţiei pestei porcine africane în Europa, toate judeţele afectate au fost trecute în zona roşie de carantină şi restricţie şi dacă se continuă acest mod de acţiune, riscăm ca toată ţara să intre în această zonă de restricţie şi carantină iar pierderile vor fi devastatoare pentru creşterea porcilor şi pentru industria de profil", a menţionat el. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adrian Oros