x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică „OUG privind concediul maternal nu există!”

„OUG privind concediul maternal nu există!”

de Aniela Nine Publicat la 07 Dec 2010 17:12 Modificat la 07 Dec 2010 17:12
„OUG privind concediul maternal nu există!”
Dan Marinescu/Jurnalul National

Coaliţia de guvernare ar putea fi nu­mită „coaliţia «Ba da, Ba nu»„, având în vedere modul în care s-au des­fă­şurat ieri lucrurile în privinţa reduce­rii concediului maternal la un an. După ce premierul Emil Boc a anun­ţat, în crucea nopţii, că Executivul a de­cis reducerea concediului maternal, iar printr-un comunicat de presă al Guvernului se anunţa că decizia a fost adoptată printr-o ordonanţă de urgenţă, ieri, vicepremierul Marko Bela a anunţat că, de fapt, ordonanţa de urgenţă nu există, adică nu ar fi fost aprobată de Guvern, ci că în şe­dinţa de luni s-au discutat doar „prin­ci­piile”.

„Ordonanţa de Ur­genţă nu a fost aprobată încă, nu există aşa ceva, în Guvern s-a discutat problema, s-au discutat principii­le. Aţi văzut ordonanţa adoptatăĂ”, a anunţat Marko Bela. Declaraţia fă­cu­tă de vice­pre­mi­e­rul Marko Bela a ve­nit la finalul unei reuniuni a parla­mentarilor UDMR, care îşi exprimaseră încă de dimineaţă nemul­ţu­mirea faţă de anunţul făcut de Emil Boc luni noaptea. În opinia UDMR, pe­rioada de concediu maternal ar trebui menţinută la doi ani, şi doar pla­fonul maximal al indemnizaţiei de creştere a copilului, 3.400 de lei, ar tre­bui redus semnificativ. Declaraţia-şoc a lui Marko Bela a venit după ce un alt ministru, cel al Muncii, Ioan Botiş, susţinuse că, de fapt, actul nor­mativ nu este unul definitiv şi că „o formă finală” a acestei OUG va fi prezentată „cel mai probabil” azi, după şedinţa de Guvern.

Botiş a recunoscut că discuţiile din coaliţia de guvernare s-au purtat pentru o perioadă a concediului maternal de doi ani şi că „ce a ieşit” din şedinţa Gu­­vernului este „altceva”. O de­claraţie ­similară venise anterior şi de la deputatul PDL Sulfina Barbu, care a susţinut că”nu există un act normativ privind decizia premierului”, iar discuţiile privind concediul pentru creşterea copilului „rămân deschise”, problema ne­mul­ţumirilor UDMR urmând să fie discutată în coaliţie. Până la ora în­chiderii ediţiei, Guvernul nu a răs­puns solicitării Jurnalului Naţional de a preciza dacă OUG privind re­du­cerea concediului maternal a fost adoptată sau nu în şedinţa de Guvern aşa cum au precizat Executivul şi  premierul Boc.



×
Subiecte în articol: concediu maternal