"Nu avem nimic cu PNL. Cu Tariceanu insa da!" Replica putea fi auzita ieri din partea multor lideri PD reuniti intr-un Birou Permanent cvasisecret, neanuntat presei.
EXCLUS. Fideli adepti ai alegerilor anticipate, democratii au analizat ieri situatia provocata de refuzul lui Tariceanu de a demisiona, cautandu-si calea care sa-i separe de liderul PNL, in acelasi timp insa fara sa fie afectata Alianta. O retragere a ministrilor PD a fost exclusa. Momentul, dincolo de a fi prea copiat dupa anul 1998, i-ar lasa in offside. Fara PNL, PD nu are nici o sansa la guvernare. Liderii PD au stabilit ca il vor ataca pe Tariceanu din interiorul Aliantei. PD ar urma sa provoace Consiliul de Coordonare al Aliantei sa ia o decizie: ce face Alianta? PNL si PD au votat in forurile lor in unanimitate ca vor anticipate; Tariceanu nu vrea; sa ia Alianta o decizie. REPROS. Un comunicat al conducerii PD ilustreaza subtil atitudinea pedistilor. "Decizia premierului de a renunta la demisie a pus in dificultate Partidul Democrat care, dupa decizia PNL, a adoptat in unanimitate solutia alegerilor anticipate, la Consiliul National din 9 iulie", bate PD obrazul premierului, aratand ca prin renuntarea la alegerile anticipate "s-a pierdut o sansa pentru eliminarea blocajului politic actual si obtinerea unei majoritati parlamentare capabile sa sustina reforma justitiei si integrarea in UE". Ministrul Vasile Blaga a recunoscut ieri ca pedistii s-au straduit 5 ore sa-l convinga pe Tariceanu sa demisioneze. "Nu sunt multumit de decizie, dar nu dorim sa provocam o criza politica", a spus el. IMAGINE. Dincolo de delimitarea de Tariceanu si amenintarile ca acesta va fi lasat singur cand ii va fi lumea mai draga, jocul de-a "afara e vopsit gardul, inauntru - leopardul" mai contine si intentia PD de a se concentra pe o campanie de imagine care sa consolideze avansul fata de PNL. Ministrilor PD li s-a cerut ieri sa se faca mai vizibili, sa isi faca imagine, parlamentarilor sa fie cat mai activi in judetele lor, iar imaginea lui Basescu sa fie exploatata cat mai bine.Citește pe Antena3.ro