x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL, înglodat în datorii

PNL, înglodat în datorii

de Monica Iordache Apostol    |    03 Mai 2011   •   16:03

Conducerea PNL a decis azi să numească un alt trezorier al partidului, în persoana fostului deputat Rareş Mănescu. Liberalii speră că acesta le va gestiona banii mai eficient, mai ales că sunt îngropaţI în datorii, până la următoarea campanie electorală n-a mai rămas decât un an, iar sponsorii nu prea se arată. "N-aş putea spune că PNL este într-o situaţie economică înfloritoare, dar întodeauna e loc de o mai bună gestiune pentru bani. Poţi să ai speranţe, exact aşa cum se schimbă miniştrii de finanţe, că vine unul mai dur, mai econom, mai inventiv", a explicat preşedintele PNL, Crin Antonescu, decizia de numire a unui nou trezorier . Întrebat dacă partidul are probleme cu banii,  Antonescu a răspuns: "Eu personal nu, pentru că mă mulţumesc cu puţin". Însă, "PNL are probleme financiare, pentru că noi am făcut nişte eforturi. Am avut o perioadă foarte dificilă, datorii după campanie, încă mai avem. S-a făcut un efort exclusiv de către partid, organizaţii. N-a venit nimeni cu vreo donaţie să ne ajute, pur şi simplu am strâns bani. Avem dificultăţi financiare, în sensul că orice partid are nevoie de bani, sigur că avem", a spus liberalul. Perspectiva e sumbră pentru liberali pentru că trebuie să achite şI partea ce le revine din facturile pentru sondajele de opinie ce trebuie comandate pentru stabili candidaţii USL la viitoarele alegeri locale. Conducerea PNL a decis şi numirea ca  secretar general al partidului a lui Eduard Helvig.

×