x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL şi-a ales Biroul Politic Central

PNL şi-a ales Biroul Politic Central

22 Mar 2009   •   00:00

Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal i-a ales sâmbătă, după 10 ore de vot şi centralizare a rezultatelor, pe cei 29 de membri ai Biroului Politic Central (BPC) al formaţiunii, urmând ca 14 dintre aceştia să fie desemnaţi prin vot drept vicepreşedinţi.



Cei 21 de membri aleşi uninominal în BPC sunt, în ordinea voturilor primite, Varujan Vosganian (900 voturi), Cristian Anghel (881 voturi), Cristian Buşoi (878 voturi), Dan Radu Ruşanu (852 voturi), Norica Nicolai (844 voturi), Radu Stroe (785 voturi), Aristotel Căncescu (778 voturi), Relu Fenechiu (770 voturi), Daniel Chiţoiu (753 voturi), Teodor Meleşcanu (745 voturi), Nini Săpunaru (739 voturi), Mariana Câmpeanu (735 voturi), Rareş Mănescu (725 voturi), Vlad Moisescu (712 voturi), Gigel Ştirbu (703 voturi), Adrian Semcu (657 voturi), Mihai Voicu (636), Stejărel Olaru (634 voturi), Ionel Chiriţă (617 voturi), Victor Paul Dobre (611 voturi), Cornel Popa (610 voturi).

Ceilalţi opt membri ai BPC, care au acces în această structură ca urmare a rezultatelor meritorii obţinute la alegeri de organizaţiile judeţene din care fac parte, sunt: Lucian Iliescu (Giurgiu), Mircia Munteanu (Hunedoara), Emilian Frâncu (Vâlcea), Marin Almăjanu (Teleorman), Răducu Filipescu (Călăraşi), Florin Ţurcanu (Botoşani), Marian Petrache (Ilfov), Romeo Stavarache (Bacău).

Conform Agerpres, cu aproximativ o oră înainte de anunţarea rezultatelor votului, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a vorbit delegaţilor despre probleme la comisia de numărare: "Atmosfera a fost foarte tensionată. O întreagă bătălie se dă acolo la comisia de numărare a voturilor".

×
Subiecte în articol: politic voturi