x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pomenile electorale, curat constituţionale

Pomenile electorale, curat constituţionale

de Georgiana Ionita    |    15 Dec 2016   •   17:10

Curtea Constituţională a decis ieri că pomenile electorale propuse de PSD şi aliaţii săi înainte de alegeri nu încalcă legea fundamentală. Astfel, salariile din Educație și Sănătate vor fi majorate cu 15% de la 1 ianuarie dacă președintele Klaus Iohannis va promulga legea. Liviu Dragnea a salutat pe Facebook decizia judecătorilor.

 

După ce în noiembrie, deputații au votat legea de aprobare a OUG 20/2016, Guvernul tehnocrat și liderii PNL au atacat la CCR dezmăţul pomenilor electorale. Curtea a respins ieri cele două sesizări, iar președintele CCR, Valer Dorneanu, a anunțat că legea prin care Parlamentul a majorat salariile din Educaţie şi din Sănătate este perfect constituţională. Decizia CCR i-a dat apă la moară lui Liviu Dragnea după ce şeful PSD a promis majorarea salariilor şi în programul de guvernare. ''Avem încredere că preşedintele Iohannis va promulga legea cât mai repede, astfel încât aceste majorări să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017. PSD a luat în calcul aceste majorări în proiectul de buget prezentat încă din campania electorală. Aşa cum am luat în calcul şi creşterea salariului minim la 1.450 lei începând tot cu 1 ianuarie", a scris Dragnea pe Facebook.

 

Pâslaru: “Vom plăti toţi”

Pe de altă parte, ministrul Muncii. Dragoș Pâslaru. nu vede cu ochi buni decizia CCR și avertizează că alocarea a 4,85 miliarde de lei pentru aceste majorări împiedică aplicarea Legii salarizării unitare. “Categoriile care vor rămâne pe margine, cum ar fi administraţia locală, soldaţii din armată, personalul din cultură, vor mai avea de aşteptat. Cei care se bucură pe termen scurt de victoria politică obţinută pe salarizare, să se bucure. Dar, din păcate, în scurt timp se va vedea că cineva va suporta nota de plată, fie alte categorii de bugetari, fie noi toţi ca şi contribuabili”, a replicat Pâslaru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.



 

 

 

×