x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Acordul de parteneriat cu CE, mult mai bun decât forma iniţială, va fi îmbunătăţit în vederea semnării

Ponta: Acordul de parteneriat cu CE, mult mai bun decât forma iniţială, va fi îmbunătăţit în vederea semnării

de Agerpres    |    05 Iun 2014   •   20:48
Ponta: Acordul de parteneriat cu CE, mult mai bun decât forma iniţială, va fi îmbunătăţit în vederea semnării

Forma cea mai recentă a Acordului de parteneriat cu Comisia Europeană este mult mai bună decât cea iniţială, Guvernul României va ţine cont de observaţiile CE şi va îmbunătăţi documentul în vederea semnării, a afirmat joi premierul Victor Ponta.

"Foarte simplu. Îndreptăm tot ceea ce avem de negociat cu Comisia Europeană. Toate ţările primesc observaţii pe Acordul de parteneriat. Sunt convins că, chiar dacă dumneavoastră nu m-aţi întrebat, tot Comisia Europeană a remarcat că este un acord mult mai bun decât forma iniţială. Asta înseamnă că-l îmbunătăţim şi apoi îl semnăm", a declarat premierul joi, la ieşirea de la evenimentul organizat de Ambasada daneză la Bucureşti cu ocazia sărbătoririi Zilei Constituţiei Regatului Danemarcei.

Ponta a răspuns astfel unei întrebări privitoare la observaţiile Comisiei Europene la Acordul de parteneriat cu România care critică Masterplanul pe transporturi şi neintroducerea strategiei anticorupţie.

×