Premierul Victor Ponta a declarat, azi, că "regimul Băsescu" are drept caracteristică diviziunea socială, motiv pentru care îl caracterizează ca ţinând de o societate totalitară.
"Consider toată această propagandă împotriva declaraţiilor mele politice legate de dl Băsescu exagerată. (...) Când Traian Băsescu spune despre mine şi noi că suntem bolşevici şi comunişti, nu cred că neagă că în România s-au produs crime comise de comunişti. Singura persoană cu care trebuia să mă lămuresc - şi m-am lămurit, de aceea am şi mers la grupul minorităţilor - era dl Vainer, care fusese indus în eroare de o propagandă apărută în presă", a declarat Ponta la Palatul Parlamentului.
El a precizat că a avut întotdeauna o atitudine foarte clară de recunoaştere şi de asumare a Holocaustului.
"Discuţiile dintre mine şi dl Băsescu, chiar dacă uneori declaraţiile politice merg într-o direcţie mai agresivă (...), sunt declaraţii politice între mine şi dl Băsescu pornite din radicalizarea opiniilor pe care le avem unul faţă de celălalt, dar din asta să faci propagandă împotriva României, a Guvernului mi se pare o exagerare şi cred că cei care vor să scoată bătălia politică dintre mine şi dl Băsescu şi să o facă un caz naţional şi internaţional cred că greşesc", a afirmat Ponta, conform Agerpres.
Premierul a subliniat că regimul Băsescu are drept caracteristică diviziunea socială, susţinând că şeful statului a promovat în timpul celor două mandate o politică totalitară.
"Consider că dl Traian Băsescu şi regimul domniei sale au o anumită caracteristică specială, şi anume, diviziunea socială. Dl Băsescu a împărţit întotdeauna societatea între cei care sunt de partea sa şi toţi ceilalţi. A promovat în toţi aceşti zece ani lupta între bugetari şi angajaţi la stat, între pensionari şi salariaţi, între profesori şi părinţi, între medici şi pacienţi, or, asta este un tip de promovare, de politică totalitară. Asta am vrut să spun. Asta am să spun tot timpul. Fac un apel la cei care înţeleg că bătălia politică se dă arătând ceea ce te nemulţumeşte la modul de a face politică celălalt şi o spun foarte clar: această capacitate a d-lui Băsescu de a scoate ce este rău din societatea românească, de a împărţi întotdeauna societatea românească şi de a provoca lupte între categorii sociale acesta este un lucru care ţine de o societate totalitară şi este un lucru pe care vreau să-l schimb dacă voi ajunge preşedinte" a mai spus Ponta.