x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Băsescu, ultimul reprezentant al sistemului securist-comunist, un faliment uriaş pentru România

Ponta: Băsescu, ultimul reprezentant al sistemului securist-comunist, un faliment uriaş pentru România

06 Ian 2014   •   22:10
Ponta: Băsescu, ultimul reprezentant al sistemului securist-comunist, un faliment uriaş pentru România

 Victor Ponta a comentat, într-o emisiune la România TV, cea mai recentă imixtiune în justiţie a lui Traian Băsescu, care într-un  dialog purtat cu procurorul general i-a spus acestuia că-l va suna de câte ori va considera că este nevoie, că "ideea cu Băsescu care e tot, e şapte şefi în unul, s-a dovedit un faliment uriaş pentru România".

"S-a obişnuit de când cu Daniel Morar. El avea unul care-i răspundea mereu, sau pe Papici, că se conversa cu el. Nu se va mai întâmpla acest lucru şi viitorul preşedinte nu trebuie să-l mai sune pe procurorul general, nu trebuie să-l mai sune pe procurorul de caz. Nu, viitorul preşedinte nu trebuie să mai facă acest lucru. Evident când vorbim de sistem, acesta e sistemul, regimul Băsescu: pun eu mâna pe telefon şi-l întreb: bă ce faci cu dosarul? Nu se mai poate. Fiecare cu treaba lui. De cum arată sălile de judecată e treaba CSM-ului, a Ministerului Justiţiei. (...) De aceea am şi discutat cu conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, bugetul cu totul poate foarte bine să treacă la Înalta Curte. Deci nu e treaba preşedintelui, nu are el, personal, nicio treabă cu treaba asta. Nu poate fi el şi prim-ministru şi procuror-şef la DNA şi şeful Parlamentului, că-l deranjează Parlamentul. S-a terminat cu lucrul acesta", a apreciat premierul afirmaţiile lui Băsescu la adresa procurorului general, la CSM.

"Pentru mine decembrie 2014 va fi momentul încheierii tranziţiei de la comunism la o societate democratică, pentru că Traian Băsescu este ultimul reprezentant al sistemului securist-comunist. Metodele sale, mentalitatea lui, el vorbeşte tot timpul: eu vreau, eu fac, eu bag în închisoare, eu ştiu, eu ascult telefoane. Oricine va veni după Traian Băsescu, vine Crin Antonescu, vine Predoiu, vine oricine altcineva, nu va mai proveni din şcoala Securităţii şi a societăţii comuniste de dinainte de 89. 25 de ani ne-au trebuit, nu 20 cât a zis răposatul domn Brucan, să închidem această perioadă. Odată cu domnul Băsescu se închide tranziţia de la comunism la o societate modernă', a declarat Victor Ponta.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta traian basescu