Premierul Victor Ponta a avansat trei propuneri pentru postul de prim-ministru, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie.
Este vorba despre preşedintele Senatului,Călin Popescu Tăriceanu, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Geogescu şi şeful SRI,George Maior.
Ponta a precizat însă că, în opinia sa, cea mai bună soluţie, principala opţiune politică, este Tăriceanu, acesta fiind unul dintre fondatorii USL.
"Am propus şi consider ca fiind cea mai bună soluţie de prim-ministru pe preşedintele Partidului Liberal, domnul Călin Popescu Tăriceanu care este fondator, alături de colegii săi, ai Uniunii Social Liberale (USL) şi care garantează faptul că principiile care au stat la baza USL, schimbarea regimului Băsescu, echilibrul social, dezvoltarea economică, vor fi continuate şi în anii 2015- 2016. Aceasta este principala mea opţiune", a declarat Ponta aseară, după discuţii cu conducerea PSD, UNPR, PC, PLR, UDMR şi minorităţile naţionale. De altfel, el a anunţat, că începând de ieri, PLR "va face parte formal din coaliţia de guvernare".
Premierul nu a exclus însă ca variante de premier tehnocrat, pe prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate, variante discutate cu colegii din coaliţie. "Dacă vom considera că trebuie să dăm un semnal foarte clar de păstrare a disciplinei bugetare, atunci vom propune un premier tehnocrat, pe prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu. Dacă vorbim de pericole de securitate strategică şi garanţii pentru continuarea dezvoltării democraţiei, îl putem lua în considerare pe George Maior şI cred că ar fi o persoană competentă în acest sens, în măsura în care, aşa cum a anunţat şI domnia sa, îşi va depune demisia din funcţia de director al SRI după alegeri. Însă, principala opţiune politică, care urmează să fie analizată de către membrii coaliţiei este dl Călin Popescu Tăriceanu", a afirmat Ponta. El a mai spus că, dacă va fi ales pe 16 noiembrie preşedintele României, va rămâne prim-ministru până în 22 decembrie, când se încheie mandatul actualului şef al statului, Traian Băsescu.
Ponta a precizat totodată că până la 16 noiembrie nu se va discuta despre niciun portofoliu ministerial, toţi membrii coaliţiei (PSD, PC, UNPR, PLR, UDMR, mai puţin minorotăţile naţionale) vor avea reprezentare în guvern, iar discuţiile pentru stabilirea oficială a premierului vor începe după 18 noiembrie.