Premierul şi liderul PSD, Victor Ponta, a declarat luni, la un miting electoral la Buzău, că şi-ar dori ca Elena Udrea să candideze la prezidenţiale şi să se confrunte cu aceasta în turul doi pentru ca "oamenii să aibă în faţă modelul Băsescu în formă feminină".
"Chiar mi-aş dori ca doamna Udrea să candideze la prezidenţiale ca oamenii să aibă în faţă modelul Băsescu în formă feminină cum ar fi Băsescu cu barbă", a explicat Victor Ponta.
Acesta a cerut susţinătorilor săi de la Buzău să se pronunţe cu cine ar vota "dacă în turul doi o să mă confrunt cu o doamnă de aici din Buzău".
Cei peste 500 de participanţi la mitingul PSD au răspuns cu scandări "Jos Udrea" şi "Ponta preşedinte".
Victor Ponta le-a cerut susţinătorilor Alianţei PSD-UNPR-PC să fie uniţi pentru că "Băsescu-Udrea-Boc sunt pe cale să reînvie".
Liderul PSD a mai afirmat că "după 25 mai, USL se va reface, fără Crin Antonescu".
"Cel mai important lucru este că am făcut Uniunea Social Liberală, aici la Buzău v-am cerut un sacrificiu foarte mare, să daţi funcţia de preşedinte al CJ, pe care de altfel sigur am fi câştigat-o noi. A fost un preţ mare, însă ideea de a face USL a fost o idee bună. Aşa am putut să ne batem cu Traian Băsescu, aşa i-am bătut peste tot în ţară. După 25 mai, cred că se va reface USL-ul că peste tot în ţară, în afară de Crin Antonescu nu am văzut nici un liberal fericit că nu mai este USL şi cred că şi-au dat toţi seama că a fost o prostie ruperea USL", a mai spus Ponta.