x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: În locul domnului Iohannis aş ieşi imediat şi aş spune că îmi e ruşine şi scârbă de un suporter ca Băsescu

Ponta: În locul domnului Iohannis aş ieşi imediat şi aş spune că îmi e ruşine şi scârbă de un suporter ca Băsescu

14 Noi 2014   •   20:53
Ponta: În locul domnului Iohannis aş ieşi imediat şi aş spune că îmi e ruşine şi scârbă de un suporter ca Băsescu

După intervenția președintelui Traian Băsescu de la Cotroceni, Victor Ponta a susţinut că, dacă ar fi în locul lui Klaus Iohannis, ar spune că 'îi e ruşine şi scârbă de un asemenea suporter'.

"După ce voi fi preşedintele României nu o să mă vedeţi niciodată vorbind de la Cotroceni, atacând oameni, români, vorbind cu ură, vorbind cu disperare. Voi fi un preşedinte care să îi unesc pe oameni şi să reparăm toate relele pe care ura, pe care aţi văzut-o astă seara şi pe care domnul Băsescu speră să o perpetueze prin Klaus Iohannis, să nu mai existe în România. Aşa încât dacă mai aveam nevoie de încă un impuls de optimism şi de responsabilitate pentru a schimba această ură şi disperare şi răutate care ne-a condus timp de zece ani, l-am primit astă seara. În locul domnului Iohannis aş ieşi imediat şi aş spune că îmi e ruşine şi scârbă de un asemenea suporter. Probabil că nu o va face", a arătat Ponta.

×