Victor Ponta i-a acordat un interviu lui Mihai Gâdea în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei" de la Antena 3. Premierul consideră că liderul PNL Crin Antonescu nu are o înţelegere cu preşedintele Traian Băsescu. În schimb, crede că Antonescu a ascultat prea mult de opinia duşmanilor, în loc să conteze părerea prietenilor.
"E o tensiune care există, întotdeauna, pentru că eu ţin mult la ideea că suntem solidari. Eu, azi, nu doar azi, de trei ani, nu m-am exprimat în public critic la adresa domnului Antonescu. Azi a trebuit să lămuresc o situaţie, cred că am lămurit-o. Dacă am folosit termeni care l-au supărat pe domnul Antonescu, îmi pare rău. Trebuia spus adevărul, care era cel pe care l-am spus az. Cred că USL trebuie să rămână împreună. Nu cred că domnul Antonescu are o înţelegere cu Traian Băsescu", a declarat Victor Ponta.
"Cred că au fost momente în care a contat pentru Crin mai mult părerea duşmanilor decât părerea prietenilor. Sunt nişte lucruri care s-au adunat în timp, dar cred că principala problemă a fost că au cântat prea mult sirenele de la Cotroceni şi uneori nu ne-am pus destulă ceară în urechi ca să nu le auzim. Vreau să rămânem impreună şi să facem ce le-am promis oamenilor. Eu vreau un preşedinte care să-i unească pe oameni, nu să-i agite", a mai spus premierul.