Premierul Victor Ponta a declarat luni că fondatorul PC, Dan Voiculescu, nu mai este un partener politic, ţinând cont că implicarea sa politică "s-a terminat în 2012", dar a admis rolul jucat de acesta în formarea USL.
"Daniel Constantin este preşedintele PC, dar Dan Voiculescu, alături de Crin Antonescu, da, a fost implicat direct în formarea USL. (...) Nu mai este partener politic. Domnia sa nu a venit la şedinţe, din câte ştiu nici la Partidul Conservator n-a venit la şedinţe. (...) Implicarea politică s-a terminat în 2012", a afirmat Ponta, într-o emisiune la postul B1TV.
Premierul a susţinut că singurul lucru pe care i l-ar putea reproşa lui Dan Voiculescu ar fi acela că în 2004 a scos PSD de la guvernare împreună cu Traian Băsescu.
"Dacă am să-i reproşez ceva domnului Voiculescu, aşa colaborator sau ce-a fost dânsul, e că în 2004, împreună cu Traian Băsescu, în biroul de la Cotroceni, au scos PSD-ul de la guvernare. Asta pot să-i reproşez, dar nu-i reproşez. Atunci Traian Băsescu îl aprecia pe domnul Voiculescu", a spus prim-ministrul.
Ponta a refuzat să comenteze pe marginea procesului în care este implicat Voiculescu, dar a susţinut că, din punct de vedere politic, "această exacerbare a cazului Voiculescu şi de către oamenii politici şi de către media arondată dlui Băsescu este o încercare de a estompa cazul Mircea Băsescu".
"E şi o bătălie pe piaţa media apropo de Antena 3, în special. Eu cred că Antena 3, indiferent de ce se întâmplă cu proprietarul ei, este o televiziune care va rămâne mult timp lider de piaţă", a spus şeful Executivului.