x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Postul TV al celui mai proaspăt membru PSD se închide

Postul TV al celui mai proaspăt membru PSD se închide

de Ion Alexandru    |    30 Oct 2019   •   09:15
Postul TV al celui mai proaspăt membru PSD se închide
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Postul de televiziune Realitatea TV, al cărui patron este Cozmin Gușă (foto), proaspăt intrat în PSD, urmează să-și suspende activitatea, după ce, ieri, CNA a decis să nu mai prelungească licența de emisie. Lansată în anul 2001, Realitatea TV nu va mai emite începând de astăzi, 30 octombrie. Motivul: compania Realitatea Media, aflată în insolvență de mai bine de opt ani, nu are niciun plan de reorganizare aprobat și nu a putut depune nici măcar certificatul fiscal.

Însă, deși Realitatea TV se închide, acționarii au pus în apliare planul “b”, solicitând, tot ieri, Consiliului Național al Audiovizualului, modificarea licenței audiovizuale pentru Realitatea PLUS, care să preia și să transmită programele Realitatea TV. Licența Realitatea PLUS are valabilitate cinci ani și va expira în 2024. Informația a fost făcută publică de către directorul editorial al Realitatea, Edward Pastia. Acesta arată că, cel mai probabil, la începutul anului viitor va fi solicitată o nouă licență pentru Realitatea TV.

Episodul cu licența Realitatea TV are loc la mai puțin de 24 de ore de la momentul în care Cozmin Gușă, unul dintre proprietarii postului de televiziune, a formulat cerere de adeziune ca membru în cadrul PSD Sectorul 1. Acesta a dezvăluit ieri, în timp ce CNA tranșa soarta Realității, că are un plan de reformare a PSD și că scopul lui este să o ducă pe Viorica Dăncilă în turul al doilea al prezidențialelor. Întrebat dacă postul de televiziune Realitatea TV, al cărui proprietar este, îşi va modifica orientările, Guşă a afirmat că va rămâne pe aceeaşi linie a criticilor exceselor guvernamentale, chiar dacă se va schimba Executivul. Afirmația era făcută înainte ca postul de televiziune să rămână fără licență.

×
Subiecte în articol: realitatea tv cozmin gusa