Vineri, premierul Marcel Ciolacu a mers la o fabrică din Oradea, iar după vizită a făcut declarații de presă.
Întrebat ce părere are despre modificarea legii care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să vizeze primul loc pe listele PNL la parlamentare, Ciolacu a spus „O să mă exprim în cadrul Partidului Social Democrat, am convocat deja o ședință. Am stat de vorbă cu colegii mei și o să-mi spun punctul de vedere”.
Totuși, premierul a spus că, în opinia sa, „este corect ca orice om să poată candida. Nu trebuie să obtureze cineva un drept constituțional. E important să respectăm Constituția”.
(sursa: Mediafax)