x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Presa străină: Românii votează pentru a ieşi din cea mai rea criză

Presa străină: Românii votează pentru a ieşi din cea mai rea criză

de Mihaela Matachita    |    07 Dec 2009   •   00:00

Turul doi al prezidenţialelor a fost în atenţia agenţiilor internaţionale de ştiri şi a unora dintre principalele cotidiene occidentale, majoritatea subliniind că românii îşi aleg "un nou preşedinte", în speranţa ieşirii din cea mai gravă recesiune şi din criza politică.

Agenţia France Presse califică scrutinul drept "crucial": românii, "confruntaţi cu una dintre cele mai severe recesiuni din Uniunea Europeană", îşi aleg preşedintele "sperând să iasă din criza politică ce blochează un ajutor crucial din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI)". AFP preciza că social-democratul Mircea Geoană, "un fost diplomat care insistă pentru menţinerea locurilor de muncă", a luat startul  ca "favorit", după ce i-a atras de partea sa pe liberali. Băsescu doreşte "accelerarea reformelor", mai ales în învăţământ şi în funcţionarea statului, precum şi scăderea cheltuielilor publice, iar Geoană promite "revenirea la stabilitate" şi "reunirea" românilor după "cinci ani de tensiuni şi scandaluri". Totodată, promite, până la Crăciun, un nou guvern, condus de primarul Sibiului, Klaus Johannis. "După o campanie în care s-au succedat atacurile la persoană", analişti citaţi de AFP sunt de părere că "jocurile rămân deschise". Este amintită înregistrarea video cu Băsescu lovind un copil. Noul preşedinte va trebui să continue lupta împotriva corupţiei, o temă supravegheată de Comisia Europeană, încheie AFP.

Associated Press aprecia că această cursă electorală "strânsă" ar putea "rezolva cele aproape două luni de criză politică şi ar putea dezgheţa un împrumut internaţional de care România are nevoie pentru a ieşi din cea mai gravă recesiune de la căderea comunismului în 1989". Popularitatea lui Băsescu s-a erodat ca urmare a crizei economice şi certurilor politice. Prezentat drept un bun negociator în politica românească, Geoană a declarat, într-un interviu pentru AP, că Băsescu a creat instabilitatea politică şi a folosit serviciile secrete pentru a-i urmări pe oponenţi. Şansele lui Băsescu au fost afectate de înregistrarea video în care acesta lovea un copil.

BBC, sub titlul "Românii votează pentru un nou preşedinte", preciza că Geoană este "clar favorit". Pentru corespondentul BBC, duelul final televizat "a degenerat într-o farsă", ambii candidaţi apărând că au jurat "mai puţin adevărat". Potrivit analiştilor, "corupţia este larg răspândită" în România, la aproape trei ani de la intrarea în UE.
Financial Times arăta că o înregistrare video a pus pe foc scrutinul. Prestigiosul cotidian a relatat despre filmuleţul în care Băsescu lovea un copil şi acuzele care au urmat. Scrutinul este văzut drept decisiv pentru a pune capăt confuziei politice de la Bucureşti, Geoană fiind favoritul cursei.

New York Times a relatat despre "românii trişti" care "se înseninează" şi despre "filiera germană", referindu-se la primarul Sibiului, Klaus Johannis, ale cărui şanse de a deveni prim-ministru s-au aflat în centrul luptei electorale pentru prezidenţiale. Cotidianul american reamintea că Mircea Geoană, favoritul cursei, a promis că îl va numi premier pe Johannis care beneficiază de stereotipurile pozitive ale românilor despre germani.

×
Subiecte în articol: alegeri 2009