x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele Klaus Iohannis se implică în guvernare. Conflict între oamenii lui Orban și Cîțu

Președintele Klaus Iohannis se implică în guvernare. Conflict între oamenii lui Orban și Cîțu

07 Ian 2021   •   22:00
Președintele Klaus Iohannis se implică în guvernare. Conflict între oamenii lui Orban și Cîțu

Președintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întâlnire cu premierul Florin Cîțu, vicepremierul Dan Barna și cei șase miniștri USR-PLUS.

Potrivit surselor Antena3, cei șase miniștri i-au prezentat președintelui planul pentru fiecare minister în parte.

Mai mult decât atât, discuția ar fi fost una relaxată, însă, în același timp, Klaus Iohannis le-ar fi cerut celor prezenți astăzi la Palatul Cotroceni, la fel cum le-a cerut și miercuri, la Vila Lac, liderilor de coaliție prezenți la întâlnire, să vină cu o formă mai bună de colaborare.

Cu alte cuvinte, le-a cerut acestora o colaborare eficientă, astfel încât să nu mai apară tensiuni și conflicte.

Lupte în PNL

PNL stă pe un butoi cu pulbere. Conflictul dintre oamenii lui Orban şi Florin Cîţu este tot mai puternic. Surse din partid spun că s-ar putea organiza un congres chiar în primăvară. Orban vrea să iși securizeze postul de președinte al PNL și trage cât mai mult ca filialele din țară să îl susțină.

Liberalii vor avea un an greu din punct de vedere politic, dar mai ales al viitorului PNL, pentru că surse liberale spun ca s-ar putea organiza un congres ori în primăvară, mai devreme, din cauza tensiunilor din partid, ori la termen, în iulie.

Tensiunile din PNL nu au incetat nici după ce fostul premier, Ludovic Orban, a încercat să îi mulțumească pe cei mai aprigi critici cu funcții politice pentru cei apropiați lor. Oamenii apropiați de Orban sunt în război verbal cu Cîțu, ultimul scandal public este cel în care Ciprian Ciucu, primarul de la sectorul 6, spune că Nicușor Dan nu îi mai răspunde la telefon.

În urmă cu ceva vreme, chiar și actualul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, se plângea că primarul general al Capitalei nu îi răspunde la telefon.

De cealaltă parte, Orban vrea să își securizeze postul de președinte al PNL și trage cât mai mult ca filialele din țară să îl susțină, însă vor fi controverse în cele din Ardeal, pentru că acolo există câțiva contestatari.

Contracandidații lui Ludovic Orban la șefia Partidului Național Liberal ar urma să fie toți cei care l-au criticat până în acest moment, printre care îi putem aminti pe Rareș Bogdan, Ilie Bolojan, Emil Boc, sau Robert Sighiartău.  Însă, dintre toți, doar unul va candida la șefia PNL și îi va fi contracandidat lui Ludovic Orban.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis