x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prietenie fără contract

Prietenie fără contract

de Oana Stancu Zamfir    |    15 Mai 2008   •   00:00
Prietenie fără contract

REACŢII ● Tal Silberstein îi urează succes lui Blaga, convins că Orban va fi primar excelent
Tal Silberstein şi Vasile Blaga îşi declară prietenia şi "aprecierea deosebită" în comunicate de presă, dar susţin că nu ar colabora în această campanie.



REACŢII ● Tal Silberstein îi urează succes lui Blaga, convins că Orban va fi primar excelent
Tal Silberstein şi Vasile Blaga îşi declară prietenia şi "aprecierea deosebită" în comunicate de presă, dar susţin că nu ar colabora în această campanie.

Articolul publicat ieri de Jurnalul Naţional despre sfătuitorul de taină al lui Vasile Blaga în cursa pentru Primăria Capitalei, nimeni altul decît consilierul premierului şi al PNL Tal Silberstein, a produs ieri reacţii şi din partea strategului, şi din partea politicianului. Cînd am decis publicarea informaţiei, în a cărei veridicitate avem deplină încredere, nu ne aşteptam la recunoaşterea publică a unei relaţii pe care ambele părţi s-au străduit să o ţină secretă, dar care a scăpat circuitului strict secret, ca de obicei în România. Ne-am asumat astfel şi negările părţilor implicate, pe care le publicăm în continuare. Cu o remarcă totuşi: Tal Silberstein şi Vasile Blaga se declară prieteni, îşi declară "aprecierea deosebită", Tal îi urează prietenului Vasile succes în alegeri. De dezminţit, dezmint doar "angajamentul profesional", în timp ce Jurnalul Naţional nu a susţinut că între cei doi ar exista vreun contract.  


SILBERSTEIN. "Arthur Finkelstein, Dan Andronic, împreună cu mine, alături de toată echipa noastră, avem un angajament profesional pe termen lung şi o relaţie politică exclusivă cu PNL şi cu prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu. Este adevărat că, deşi avem legături profesionale exclusiv cu PNL, de-a lungul timpului în România am întreţinut relaţii personale de prietenie cu oameni politici ca fostul prim-ministru Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, alături de mulţi alţii din PSD, ca Vasile Blaga şi Adriean Videanu, de la PD, Cozmin Guşă de la PIN, precum şi cu mulţi alţi oameni politici şi consultanţi politici.

Însă în aceste alegeri locale singurul nostru angajament este legat de PNL. Echipa noastră de consultanţi lucrează zilnic cu Dan Andronic şi echipa Multimedia Political Communication pentru campania lui Ludovic Orban pentru Primăria Capitalei, totodată, Arthur Finkelstein, Dan Andronic şi cu mine oferind permanent consultanţă primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi echipei sale politice.

Personal, urez succes tuturor prietenilor mei implicaţi în cursa electorală, dar subliniez că singurul angajament profesional pe care îl avem este legat de candidaţii PNL şi în special de prietenul meu Ludovic Orban, care va fi un excelent primar general al Capitalei", ne-a transmis Tal Silberstein, în traducerea lui Dan Andronic.


BLAGA. "Partidul Democrat Liberal şi candidatul acestui partid la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti nu au nici o relaţie de colaborare cu consultantul electoral Tal Silberstein, scenariul expus în cotidianul Jurnalul Naţional (14 mai) neavînd nici o bază reală. Candidatul PD-L la funcţia de primar general al Capitalei, domnul Vasile Blaga, precizează că are o apreciere deosebită pentru domnul Silberstein, cu care a colaborat în perioada 2002-2003, cînd Partidul Democrat a derulat o campanie publică pentru susţinerea marilor proiecte pentru Bucureşti ale domnului Traian Băsescu, blocate de PSD. În această campanie însă, PD-L nu colaborează cu domnul Tal Silberstein", se arată în precizarea PD-L.


P.S. Şi încă o informaţie venită din PNL: Tal Silberstein i-ar fi spus lui Ludovic Orban în urmă cu patru luni că "nu se va implica în campania electorală dacă contracandidatul său va fi Blaga". "De atunci, Orban nu l-a mai văzut pe Tal", susţine un apropiat al acestuia.

×