x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primarul Timişoarei, dispus să plece din PNL

Primarul Timişoarei, dispus să plece din PNL

de Gabriela Antoniu    |    14 Noi 2018   •   12:55
Primarul Timişoarei, dispus să plece din PNL
Sursa foto: CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Primarul Timişoarei Nicolae Robu (PNL) susţine că este o persoană care deranjează “pe ici, pe colo, în multe locuri” şi afirmă că, dacă partidul îi va cere să demisioneze din cauza dosarului în care a fost trimis în judecată de DNA, el nu se va opune. Robu este liderul PNL Timiş.

"Nu o să-mi dau demisia, pentru că nu am niciun motiv să fac aşa ceva. Eu aduc plusuri PNL. (...). Câtă vreme sunt în această funcţie, eu am făcut numai servicii PNL. Dacă PNL consideră că, în situaţia creată, îi este mai bine fără mine, eu nu voi opune nici cea mai mică rezistenţă", a declarat ieri Robu.
El a subliniat că PNL are experienţe regretabile cu "nişte aberaţii de prevederi" ale statutului. "Oameni care şi-au dovedit nevinovăţia nu au putut beneficia de drepturile pe care ar fi trebuit să le aibă, ori, într-o societate sănătoasă, aşa ceva nu e normal", a adăugat Nicolae Robu.

El a precizat că nu a dat nicio declaraţie în dosarul DNA privind vânzarea a aproape 1.000 de locuinţe din fondul locativ de stat. "Nu pot afirma, dar nici nu pot să exclud că sunt o persoană care deranjează pe ici pe colo, prin multe locuri. M-a pus pe gânduri faptul că acum apare prejudiciul ridicat de la 40 de mii de euro, care oricum era mult, la 60 de mii de euro. De unde au fost scoase sumele acelea? Asta îmi arată că ceva este putred în toată povestea (...). Nu am dat niciodată nicio declaraţie (la DNA), în acest dosar, m-am mirat doar că am fost trimis în judecată", a explicat Nicolae Robu, care a reafirmat că este nevinovat.

El spune că i se pare incorect faptul că toată imaginea publică creată este că "primarii Robu şi Ciuhandu au vândut 1.000 de locuinţe", în timp ce în mandatul său au fost date doar două "magherniţe". "Ce caut eu în toată povestea cu 1.000 de locuinţe şi cu pagubă de miliarde de euro? În instanţă sunt acuzat doar de cele două apartamente, dar mediatic şi aşa a plecat din DNA. ...De ce în documentul care mi s-a înmânat mie se vorbeşte pe patru pagini de ceea ce s-a întâmplat când nu eram primar?", a mai spus primarul Timişoarei.

“Nu pot afirma, dar nici nu pot să exclud că sunt o persoană care deranjează pe ici pe colo, prin multe locuri. M-a pus pe gânduri faptul că acum apare prejudiciul ridicat de la 40 de mii de euro, care oricum era mult, la 60 de mii de euro. De unde au fost scoase sumele acelea?”, se întreabă Nicolae Robu.

×
Subiecte în articol: nicolae robu