Premierul Tăriceanu s-a dezis ieri de decizia Comisiei Juridice a Senatului, condusă de colega lui de partid, Norica Nicolai, de a-i lua şefului statului dreptul de a numi procurorii şefi.
Premierul Tăriceanu s-a dezis ieri de decizia Comisiei Juridice a Senatului, condusă de colega lui de partid, Norica Nicolai, de a-i lua şefului statului dreptul de a numi procurorii şefi.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit ieri la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, tocmai pentru a discuta, la invitaţia preşedintelui CE, despre modificarea procedurii de numire a procurorilor şefi. La finalul discuţiei, Tăriceanu a declarat că decizia Parlamentului reprezintă, din punct de vedere politic, "un demers inoportun". "După părerea mea, politic nu era momentul – mai ales când acest mecanism (de Cooperare şi Verificare – n.r.) este în derulare – ca Parlamentul să introducă modificări legislative cu amendamente care să ridice anumite semne de întrebare", a spus Tăriceanu, citat de Mediafax. "Ar fi o chestiune tehnică în care se poate interveni cu argumente pro şi contra. Din punct de vedere politic şi al Guvernului, însă, cred că această chestiune nu a fost oportună", a spus Tăriceanu. El a precizat că discuţia sa cu preşedintele CE a fost una dintre consultările periodice obişnuite, subiectul principal fiind viitoarea misiune de experţi CE care vor veni la Bucureşti pentru analiza semestrială în vederea redactării viitorului raport de evaluare, din ianuarie-februarie 2009.
Citește pe Antena3.ro