x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PROIECT SUSŢINUT DE ELENA UDREA/Drumul vinului care nu este

PROIECT SUSŢINUT DE ELENA UDREA/Drumul vinului care nu este

de Monica Iordache Apostol    |    25 Feb 2009   •   00:00
PROIECT SUSŢINUT DE ELENA UDREA/Drumul vinului care nu este

Ministrul Elena Udrea vrea să susţină programul turistic "Drumul vinului", dar drumul nu trece pe acolo pe unde trimite ea turiştii. 



Deputatul PNL George Scutaru i-a adresat ministrului Turismului o întrebare oficială legată de includerea judeţului Buzău în programul "România - ţara vinurilor", în zonă existând podgorii cu soiuri tradiţionale româneşti: Tămâioasă, Fetească, Busuioacă. Programul a fost demarat în anul 2002 şi include organizarea de vizite pentru turişti, cu degustări la crame din podgorii celebre. Ministrul îi răspunde deputatului că este preocupată de "promovarea internaţională" a turismului viticol, dar trimite turiştii acolo unde nu există podgorii. În adresa trimisă lui Scutaru, Udrea spune că "la nivelul judeţului Buzău continuă promovarea principalelor destinaţii", precum podgoria Pietroasele şi enumeră patru localităţi "cu potenţial viticol": Pătârlagele, Berca, Merei şi Chiojdu. "E ridicol. Din cele patru localităţi, doar Merei este zonă viticolă. Pătârlagele şi Berca sunt în zonă de deal, iar Chiojdu este în zona submontană, deci singura vie care există pe-acolo e aia pe care şi-o cultivă ţăranii în faţa casei", spune Scutaru. În ciuda acestei confuzii, localităţile la care Elena Udrea face referire sunt chiar în judeţul ei de baştină, Buzău, iar explicaţia că răspunsul a fost scris de un funcţionar al ministerului nu prea poate fi acceptată pentru că pe aceeaşi pagină cu enumerarea respectivă tronează semnătura ministrului, în original, cu cerneală albastră, deci măcar ultima pagină a răspunsului a căzut sub ochii acesteia. Mai mult, de pe site-ul localităţii Chiojdu, în care a înflorit agroturismul, aflăm că printre tradiţiile zonei se află culegerea ciupercilor, şi nicidecum a viilor.

TREI MILIARDE DE EURO DE LA BNR
Proiectele turistice ale Elenei Udrea ar putea primi şi un ajutor neaşteptat. La comisiile Camerei Deputaţilor se află în dezbatere un proiect de lege cel puţin fantezist, rămas din legislatura trecută, prin care se propune alocarea trei miliarde de euro din rezerva valutară a BNR pentru înfiinţarea unui fond de dezvoltare a turismului. Proiectul a fost depus de 14 deputaţi, cei mai mulţi din PRM, care însă n-au mai intrat în Parlament după alegerile din 2008. Din grupul iniţiatorilor, singurul care a mai obţinut un mandat este Mircia Giurgiu, acum deputat PD-L. Propunerea legislativă îşi continuă traseul prin Parlament şi ar putea intra în vigoare, în forma iniţiatorilor sau cu amendamente, întrucât Camera Deputaţilor este decizională în acest caz. În proiectul actului normativ se mai prevede că, în schimbul banilor cedaţi pentru turism, Banca Naţională a României ar trebui să primească o dobândă egală cu media de valorificare a rezervei valutare pe ultimii trei ani. CEC ar trebui să administreze fondul, acordând credite către hoteluri, pensiuni şi agenţii de turism, cu dobândă de 1%, pe 20 de ani, cu perioadă de graţie de 5 ani.

×
Subiecte în articol: politic