Ţinutul Secuiesc ar urma să aibă preşedinte propriu, care să stăpânească peste Harghita, Covasna şi Mureş. Aceste prevederi sunt în proiectul de autonomie redactat de UDMR, relatează Antena3. Preşedintele ar urma să fie ales prin vot direct de către cetăţenii din cele trei judeţe şi ar avea puteri mai mari decât şefii de Consilii judeţene. Potrivit unor surse din UDMR, proiectul prevede că Ţinutul secuiesc va avea un buget propriu şi o colaborare mai puţin strânsă cu Guvernul de la Bucureşti.
"Proiectul autonomiei teritoriale este gata. Avem discuţii în interior în continuare şi în momentul în care finalizăm discuţiile vom şi prezenta, dar e gata. E scris. Aşa cum a citit Curtea Constituţională, trebuie să fim foarte sinceri că este exclus să încadrăm în actualele instituţii constituţionale, în actuala Constituţie. România ar avea nevoie de o nouă Constituţie, pe termen mediu, nu azi, nu 2015, nici măcar în 2016, dar la alegerile din 2016 ar trebui să mergem cu toţii cu acest mesaj fiindcă, din punctul meu de vedere, decizia CCR la proiectul de revizuire îmi spune că nu are rost să cârpim amendarea Constituţiei. Trebuie să ne gândim la un nou proiect", a declarat ieri la Senat, după întâlnirea cu membrii Comisiei pentru cultură.
Kelemen Hunor a precizat că proiectul de lege nu va fi supus atenţiei Guvernului.
"Nu este o chestiune de coaliţie, este o chestiune a UDMR şi nu e vorba de a introduce în Guvern, în şedinţa de Guvern sau în coaliţie acest lucru. Urmează o dezbatere publică largă şi profundă şi am spus că nici acest proiect sau alte proiecte similare, fără o nouă Constituţie, fără o amendare a Constituţiei, dar eu vorbesc despre o nouă Constituţie, n-au nicio şansă să fie adoptate, mai ales după decizia Curţii privind proiectul de revizuire a Constituţiei", a mai spus liderul UDMR.