Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gabriel Diaconu: Histrionismele Dianei Șoșoacă: teatru, marketing sau o strategie isteață?
„Înainte de orice, un scurt comentariu despre ”cine reprezintă sau nu România la Bruxelles”. Oricât ar fi de incomod, oricât de mult n-ar conveni unora, România este reprezentată la Bruxelles de oameni care au fost aleși de români. Iar Diana Șoșoacă a fost aleasă de români. N-a fost aleasă de extratereștri.
Cunosc cel puțin 2 - 3 personaje absolut slinoase care au prins un loc de eurodeputat, și care într-o competiție de caracter, personalitate și testarea realității cu Diana Șoșoacă s-ar putea că ia podium, sau măcar mențiune specială.
Zilele trecute vânjoasa tribună (femininul de la tribun) a scuturat din torpor ședința de plen a PE, folosind obișnuitele strategii: țipete, vânturat hârtii, arătat icoane. Contează mai puțin ce-a zis. Comportamentul era previzibil, iar la cât poate Diana Șoșoacă trebuie observat c-a fost destul de reținută. Ai zice chiar c-a testat apele, să ”simtă” sala. Președinta Metsola a aplicat regulamentul, după care i-a făcut cadoul suprem româncei.
Mai exact întrebarea, foarte memetică: ”de câți bărbați e nevoie să vă dea afară?”
Pentru un moment m-am gândit cum ar funcționa interogația dacă ar fi un banc din seria: ”de câți psihologi e nevoie să schimbe un bec”.
Rezultă că a fost nevoie de mulți bărbați s-o dea afară pe Diana Șoșoacă, ceea ce dânsa dorea să demonstreze, și experimental a putut proba. Până la sfârșit erau vreo opt.
Lasând legile fizicii și detaliul agabaritic la o parte, mie - ca bărbat - mi-a fost un pic jenă. Înțeleg că regulile și eticheta sunt clare, s-au pripit mai mulți pudibonzi să distribuie ”negrul pe alb” despre cum te porți în Sfânta Sfintelor europeană, dar chiar așa, opt bărbați la o femeie, fie ea și trupeșă?
Nu mai vorbesc că postural, pozițional și interpersonal păcălicii ăia de la ordine, deodată, au părut la fel de bine educați și pregătiți ca gardienii noștri școlari. Cu litere mult mai mici, și mult mai puțin transparent, există și un regulament despre cum să scoți un europarlamentar scandalagiu fără să pui mâna pe el, că riști să te dea după aia în judecată (și să câștige), că l-ai manipulat cu brutalitate.
Așa că agenții au făcut pe pernele de aer și doar că n-au suflat diafan în direcția lui Șoșoacă, doar-doar o bate vântul înapoi spre Est.
Moment la care splendida făptură, reprezentanta propriilor alegători din circumscripția România, și-a pus botniță.
Unii comentatori au putut să observe că, de la momentul Hannibal Lecter din Parlamentul României, Diana Șoșoacă și-a diversificat garderoba fetiș, astfel că de această dată a arborat un accesoriu de malinois, sau de Great Dane. Oricum, un câine cu falcă mare și craniu alungit.
Estetic, și rupt de orice alt moment inedit al episodului, eu zic că-i stătea bine. Pentru un moment m-am gândit cum Diana Șoșoacă a probat mai multe modele înainte de-a procura achiziția expusă. Sau cum s-a uitat pe internet, pe un website de profil, la diverse modele, a explorat mai multe poze, a citit comentarii, recenzii, s-a gândit dacă sunt ajustabile chingile.
Poate oamenii nu-și dau seama, dar nu-i simplu să-ți montezi o botniță. Nu i-ar fi ieșit deloc momentul dacă, la clipa izbăvirii, i-ar fi căzut flasc accesoriul de pe fața transpirată. Pierdea instantaneu și efect, și gravitas.
Dar i-a ieșit.
Ce-i drept, după o asemenea uvertură, presiunea pe Șoșoacă e să păstreze măcar capitalul de isterie obținut, atenția curioasă a presei internaționale care, banalizată de atmosfera sterilă și bătrânicioasă din plenurile PE, își freacă mulțumită mâinile: și-au găsit mascota actualului mandat.
Toți morgoșii care s-au întrecut în stupizenii cum că ăsta nu-i comportament demn, o să ne judece lumea că iar se face România de râs, ar face bine să miroasă niște camfor, sau măcar niște săruri de liniștire.
Șoșoacă nu doar că nu reprezintă România, Șoșoacă nu reprezintă nici măcar parlamentarismul.
Ce reprezintă Șoșoacă e întruchiparea fanteziilor morbid-erotice ale unei democrații de pâslă și ipocrizie, de altar și amvon europeană, în care ce domnește e zâmbetul fals și limbajul prețios, tehnocrat, decizii luate fără pic de tăgadă de niște oameni care, de fapt, și ei tot niște socoteli își fac, și lor le put ocazional șosetele dincolo de costumaș și batistuță.
Dezamăgirea ar veni, posibil nu foarte târziu, că după o primă salvă Doamna de Fer a României nu va mai livra niciun moment publicitar. Ce se pricepe foarte bine Uniunea Europeană e să deratizeze moral speciile deviante, încât până și cel mai pârlit țărănel trimis din pivnițele Oltului la câteva săptămâni după aia ia aceeași mutră înțepată, luminată pergamentos, citând din mari clasici ai regulamentelor și invocând nusce paragraf și aliniat obscur din nusce directivă UE. Care devine, prin forța ”Bruxelului”, EU (Iiiii Iuuuu).”
