Aflat pe poziții diametral opuse cu politica PNL din ultimii trei ani, mai ales în ceea ce privește lupta împotriva statului paralel, Călin Popescu Tăriceanu îi face lui Ludovic Orban un nou cadou, după ce, pe 10 octombrie, l-a ajutat pe acesta să dărâme Guvernul Dăncilă. ALDE a bătut palma cu PNL, a încheiat cu acesta un acord referitor la 12 obiective și va susține învestirea Cabinetului liberal la votul care ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare. USR a lăsat, la rândul său, „steagul” jos și dă de înțeles că, de asemenea, este foarte posibil să voteze favorabil.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, ieri, la ieșirea de la negocierile cu PNL, că a ajuns la un acord cu liberalii în privința tuturor cerințelor ALDE, astfel încât formațiunea care, până acum două luni, se afla la guvernare alături de PSD urmează să decidă, în forurile statutare, susținerea învestiturii Cabinetului condus de Ludovic Orban. Între ALDE și PNL a fost încheiat, în acest sens, un acord cu 12 măsuri care reprezintă o garanție pentru Călin Popescu Trăiceanu.
Lista compromisului
Conform acestui document, încheiat ieri între Orban și Tăriceanu, liberalii își iau angajamentul că vor forma un guvern monocolor PNL fără PMP. Alte condiții impuse de ALDE și agreate de PNL sunt păstrarea cotei unice de impozitare a veniturilor, modificarea legislaţiei în justiţie numai prin dezbatere și aprobare parlamentară (respectând rezultatul Referendumului din 26 mai 2019); restructurarea guvernului; susţinerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin și revenirea la alegerea președinţilor consiliilor judeţene prin vot indirect, mecanism utilizat în anul 2016; corectarea de urgenţă a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care au afectat negativ mediul economic; continuarea/demararea proiectelor de investiţii în noi capacităţi de producţie în domeniul energetic (gaze, nuclear) sau listarea la bursă a Companiei Hidroelectrica. De asemenea, acordul mai cuprinde și realizarea unei imagini clare, complete, a tuturor proiectelor de mari investiţii aflate în diverse faze procedurale (studii de pre și fezabilitate, proiecte tehnice, licitaţie, execuţie etc.), prezentare publică a situaţiei actuale, stabilirea unor termene clare și informarea permanentă a opiniei publice în legătură cu respectarea lor, asigurarea finanţării prin fonduri bugetare, fonduri europene și alte surse. Alte puncte vizate se referă la susţinerea în Parlament a adoptării unei legislaţii privind lobby-ul, pe model european; punerea bazelor unui fond de investiţii după modele de succes ale altor ţări europene și la un Acord PNL-ALDE pentru interzicerea migraţiei parlamentarilor, aleșilor locali și a membrilor de la un partid la altul.
USR și-a schimbat discursul războinic
Și USR pare să fi decis să voteze Guvernul PNL. Dan Barna preciza, tot ieri, că a semnat, la rândul lui, un acord cu Orban, căzând cu acesta la o înțelegere. „Tocmai pentru că avem perspectiva imediată a alegerilor anticipate, am precizat că acest obiectiv trebuie să rămână pe masă. Am ajuns la finalul discuției la un acord, mai sunt mici retușuri și probabil joi sau vineri va fi prezentată lista guvernului și programul de guvernare, iar atunci vom lua o decizie în privința votului. (...) Am ajuns la un acord prin strângerea de mână, urmând să așteptăm lista guvernului”, a declarat liderul USR.
Cum arată aritmetica parlamentară după aceste negocieri
Perspectiva nouă generată de rezultatul acestor negocieri crește speranțele lui Ludovic Orban de a-și trece, cu succes, Guvernul prin Parlament. Astăzi, urmează o nouă rundă de negocieri, unde se încearcă și convingerea lui Victor Ponta de a se alătura acestui demers de instalare în funcție a Guvernului lui Iohannis.
Negociatorii liberali se declară relaxați din acest punct de vedere, anunțând că, în fapt, mai au nevoie doar de două voturi pentru a-și trece Guvernul.
„Guvernul, ca să treacă, are nevoie de 233 de voturi. În acest moment, ne-am securizat 231 de voturi”, spun negociatorii lui Ludovic Orban.
Oficial, în prezent, aritmetica parlamentară favorabilă instalării Cabinetului Orban ar fi următoarea: PNL (96 de voturi), Minoritățile Naționale (17 voturi), ALDE (25 voturi), UDMR (30 de voturi), PMP (18 voturi), USR (40 voturi) și încă 5 voturi de la independenți. Liberalii încearcă să convingă câțiva parlamentari PSD să treacă de partea lor.
PSD susține că ajunge cu siguranță în finala prezidențială
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a declarat, ieri, că are convingerea că va ajunge în turul al doilea, fără probleme. „Am plecat de la 22%, suntem la 27%. Nu se pune problema să nu intrăm în turul doi, dar important este cu ce scor intrăm în turul doi. Nu ne punem problema să nu intrăm în bătălia finală. Contează scorul cu care intrăm în bătălia finală, pentru că acest scor este scorul partidului. Nu putem să spunem că mai există o altă formaţiune politică care să susţină PSD”, afirmă Dăncilă.