x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Război total în PNL. S-a ajuns la faza pe transferuri, excluderi și radieri din partid

Război total în PNL. S-a ajuns la faza pe transferuri, excluderi și radieri din partid

de Ion Alexandru    |    16 Iun 2021   •   07:40
Război total în PNL. S-a ajuns la faza pe transferuri, excluderi și radieri din partid

Atât tabăra care susține candidatura actualului președinte PNL, cât și cea care îl susține pe premierul Florin Cîțu se acuză, reciproc, de acte de sabotaj, prin mișcări dubioase de membri cu drept de vot la Congres. Aceste acuzații vizează radierea unor membri care nu și-au plătit cotizația sau transferuri suspecte de la o filială la alta. În tot acest război intern, președintele Comitetului pentru Organizarea Alegerilor din PNL, Theodor Stolojan, a emis un document prin care stabilește că doar membrii care s-au înscris în partid până în 31 decembrie 2020 pot vota la aceste alegeri.

 

Conflictul fără precedent din interiorul PNL a ieșit la iveală luni, în timpul ședinței tensionate, unde secretarul general Robert Sighiartău și președintele Ludovic Orban s-au contrat atât de tare, încât s-a ajuns chiar la proferarea de amenințări cu dosare penale. Astfel, actualul lider liberal și-a acuzat secretarul general de faptul că blochează accesul la baza de date a partidului, prin modificarea acesteia, pentru ca,  astfel, să poată controla și manipula votul delegaților la congresul partidului care va avea loc în data din 25 septembrie. La rândul său, Sighiartău l-a acuzat pe Orban că face ameninţări cu plângeri penale şi se comportă ca Dragnea sau Ceauşescu.

Problemele ar fi început din unele filiale în care s-au adus sute de membri în câteva zile sau în care s-au exclus numeroşi membri pe motiv că nu şi-au plătit cotizaţia. Totul pentru a influenţa alegerile interne. Asemenea operațiuni ar fi fost făcute de ambele tabere în unele filiale cu „mână de fier”, unde se poate înclina balanţa în acest fel, surse din partid vorbind despre Hunedoara, Argeş, Giurgiu sau chiar Sectorul 4 din București.

 

Două tabere care se pot transforma în trei

Toate aceste manevre au dus la o blocare a registrului membrilor. Potrivit unei decizii luate de Comisia de Organizare a Congresului PNL (COCON), la alegerile interne din partid vor putea vota doar membrii care figurau în registru la data de 31 decembrie 2020 şi care au cotizaţia plătită la zi. Această decizie blochează practic manevrele cu membri noi sau mutaţi dintr-o filială în alta. Pe de altă parte, blochează accesul la alegeri pentru membrii care nu şi-au plătit cotizaţia, oferindu-le însă acestora şi timp pentru a-şi achita datoriile.

Congresul PNL ar urma să aibă loc în luna septembrie a acestui an, fiind precedat de alegeri interne la nivel local şi judeţean. Miza manevrelor cu registrul membrilor ar fi alegerea delegaţilor pentru Congres, cei care vor vota direct preşedintele PNL.

Până în prezent, la nivelul acestor alegeri s-au contrat două tabere. Una este formată în jurul lui Ludovic Orban, dar din ce în ce mai fragilă, iar alta în jurul lui Florin Cîțu. De altfel, în jurul premierului se află foștii grei ai PDL din Ardeal, care ar avea o dublă agendă, conform unor surse politice. O astfel de agendă se referă la susținerea, deocamdată, a lui Cîțu pentru preluarea președinției partidului, nefiind, însă, exclusă și ipoteza conform căreia ar putea veni cu propria candidatură. Dar se așteaptă un semnal de la Palatul Cotroceni. Revine, din nou, numele lui Dan Motreanu ca posibil candidat. 

 


Stolojan intervine și pune „stop joc”

La data de 8 iunie 2021, președintele Comitetului pentru Organizarea Congresului PNL, fostul europarlamentar Theodor Stolojan, a emis decizia nr. 4, ca urmare a faptului că, la nivelul acestui organism intern special, mai mulți membri au reclamat că au avut loc radieri din registrul membrilor în această perioadă de organizare a alegerilor interne.

Conform acestei decizii, „convocatoarele pentru alegerile Birourilor locale și județene se fac cu respectarea articolului 85 din Regulamentul de Organizare, prin care se stipulează faptul că au drept de vot în cadrul comitetelor locale, județene și la nivel central membrii PNL înscriși în partid până cel târziu la 31 decembrie a anului precedent acelui an în care se desfășoară congresul și care figurează în registrul membrilor și au cotizația achitată inclusiv pentru luna precedentă lunii în care se desfășoară ședința”.

De asemenea, în decizia respectivă se mai precizează că în perioada desfășurării alegerilor de la toate nivelurile, se interzic radierile, transferurile sau excluderile membrilor din baza de date. Iar secretarul general al PNL este obligat să transmită tuturor filialelor județene ale partidului extrase din Registrul membrilor înscriși până la data de 31 decembrie 2020. Mai mult, s-a decis ca plata cotizației să se facă și prin transfer bancar, în contul filialei județene, secretarii generali ai filialelor având obligația afișării contului bancar la sediul acestora.

×