Referendumul lui Iohannis, făcut “praf” de Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a motivat decizia prin care a respins proiectele de lege ale Opoziției și Puterii cu privire la revizuirea Constituției, în sensul interzicerii amnistiei și grațierii pentru infracțuni de corupție, dar și pentru interdicția ocupării fucțiilor publice pentru persoanele condamnate penal. CCR arată că Legea Fundamentală nu poate permite suprimarea unor drepturi și libertăți fundamentale, acestea neputând face obiectul revizuirii.
Conform documentului citat, Constituția poate dispune limitarea puterii publice înbeneficiul cetățeanului sau al unor valori de interes general și pentru a se evita excesul de putere. “Protecția constituțională a cetățeanului este ascendantă, asfel încât și revizuirile constituționale trebuie să acorde o protecție din ce în ce mai sporită drepturilor și libertăților fundamentale”, arată Curtea Constituțională.
Judecătorii precizează că Legea Fundamentală protejează interesul general, realizând un echilibru între acesta și drepturile și libertățile fundamentale. În acest sens, interzicerea amnistiei și grațierii privind faptele de corupție limitează puterea public. “Curtea constată că, în esență, prin revizuirea constituțională, se are în vedere eliminarea atributului Statului de a acorda amnistia și grațierea pentru fapte de corupție. Reglementarea analizată limitează puterea publică, astfel încât niciuna dintre autoritățile publice nu va dispune de atribuția de a amnista sau grația fapte de corupție. Puterea publică în mod axiomatic are caracter unic și organizat și, în sistemul de drept continental, instrumentul juridic primar care ordonează puterea publică este actul fundamental al statului.
Curtea Constituţională a statutat că „puterea publică în mod axiomatic are caracter unic şi organizat, iar în sistemul de drept continental, instrumentul juridic primar care ordonează puterea publică este actul fundamental al statului”.
Doar instanța de judecată poate limita drepturile civile
Iar aceasta nu este singura lovitură pe care o administrează CCR intențiilor de a se limita anumite drepturi și libertăți fundamentale. Curtea arată, de asemenea, că interzicerea persoanelor condamnate definitiv de a mai candida pentru funcții publice “încalcă drepturi fundamentale și depășește limitele de revizuire a Constituție”. De altfel, efectele unei condamnări penale sunt deja reglementate în legislația penală, inclusiv sub aspectul limitării, pentru o perioadă anume de timp, exercitarea unor drepturi și libertăți civile. Iar această limitare intră în atribuțiile exclusive ale instanțelor judecătorești.
Instanța de contencios constituțional a respins, în 18 iulie 2019, proiectele inițiate de grupurile parlamentare ale USR, PNL și PSD, prin care se intenționează revizuirea Constituției, motivând că toate propunerile referitoare la amnistie și grațiere încalcă limitele revizuirii. Opoziția a depus un alt proiect, chiar la începutul lunii iulie, dorea excluderea din procesul electoral local, parlamentar, europarlamentar sau prezidențial a persoanelor care, vreodată, au suferit condamnări penale.

Ştiri din .ro
Informare meteo: Vreme deosebit de rece în Capitală, marți
UPDATE. Anca Dragu și Ludovic Orban, primele declarații după ce s-au vaccinat anti-COVID
Ministrul Energiei, despre liberalizarea de pe piața energiei: Clienții vor plăti prețul cel mai mic
Avertizare METEO de ninsori, vânt și polei, până miercuri în aproape toată țara
Trenurile circulă în condiții de iarnă. Întârzieri de peste 100 de minute din cauza vremii severe
Orban, reacție la atacurile din partid: Până la congres, eu sunt președintele PNL
Klaus Iohannis va vizita centrele de vaccinare de la Romexpo
Mii de persoane din București, Ilfov și Giurgiu au rămas fără curent electric
Bilanţ Salvamont, după vârful de sezon

Comisia Europeană: 70% din populația adultă să fie vaccinată până la vară
Cod galben de vânt în două județe
Protest la Cotroceni
Bistriţa: două licee îşi vor clasele înapoi
De ce se teme Vladimir Putin de Aleksei Navalnîi
Trei tabere din PNL și Ludovic Orban
