x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pricopie: Ministerul Educaţiei a propus revenirea clasei a noua la liceu

Pricopie: Ministerul Educaţiei a propus revenirea clasei a noua la liceu

26 Feb 2013   •   19:47
Pricopie: Ministerul Educaţiei a propus revenirea clasei a noua la liceu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a propus marţi comisiei de specialitate de la Camera Deputaţilor o serie de modificări la Legea învăţământului, printre care revenirea clasei a noua la liceu şi reintroducerea poziţiilor de educator şi învăţător cu studii medii, informează agerpres.ro.

"Clasa a noua va rămâne în cadrul liceului. Ministerul Educaţiei a prezentat comisiei un punct de vedere în legătură cu acest lucru: această clasă trebuie să revină la liceu, altfel, vom asista la o bulversare extrem de mare, aşa cum s-a mai întâmplat de când tot implementăm Legea 1/2011. Eu nu am văzut un concept educaţional care să justifice mutarea clasei a noua de la liceu. Există ţări care prin tradiţie au liceul de trei ani şi au infrastructura şcolară construită în această logică, aşa cum există ţări care au liceele de patru ani", a declarat Pricopie, la Palatul Parlamentului.

O altă modificare propusă de MEN este reintroducerea poziţiilor de educatori şi învăţători cu studii medii.

"Prin Legea 1/2011 poziţiile de educator şi învăţător erau scoase. Ceea ce facem noi este să reintroducem aceste poziţii în condiţiile în care liceele pedagogice fac parte din arhitectura învăţământului românesc. Ar fi un nonsens să renunţăm la ele. Am propus să fie abrogat articolul care obliga ministerul să concedieze peste noapte 16.000 de cadre didactice", a precizat ministrul Educaţiei.

Cea de-a treia propunere se referă la examenul de la finalul ciclului gimnazial şi va fi aplicată din 2016.

"Propunem să se elimine proba transdisciplinară. Examenul se va susţine la limba română, matematică şi va avea două componente noi, evaluări făcute în timpul anului şcolar, în clasa a opta, la limbă străină şi informatică", a arătat Pricopie.  

×