x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Săftoiu vrea să desfiinţeze condica mincinoasă din Camera Deputaţilor

Săftoiu vrea să desfiinţeze condica mincinoasă din Camera Deputaţilor

de Monica Iordache Apostol    |    08 Feb 2011   •   17:51
Săftoiu vrea să desfiinţeze condica mincinoasă din Camera Deputaţilor
Sursa foto: Dragos Stoica/Jurnalul National
150823-.jpgDeputatul PNL Adriana Săftoiu vrea să desfiinţeze condica de prezenţă din Camera Deputaţilor. Nemulţumită că unii dintre deputaţi nici nu se mai obosesc să vină personal să semneze condica de prezenţă într-o zi, ci îşi roagă colegii să o facă pentru ei sau se bazează pe posibilitatea de a semna a doua zi şi pentru şedinţa de la care au chiulit, Adriana Săftoiu a început ieri să strângă semnături de la deputaţii tuturor partidelor pentru desfiinţarea acestui sistem. Săftoiu trebuie să facă în final o propunere de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin care să se stabilească o altă modalitate de înregistrare a prezenţei aleşilor şi alte criterii de acordare a indemnizaţiei, dar înainte de a depune propunerea la Comisia de regulament încearcă să obţină sprijinul cât mai multor reprezentanţi din toate grupurile parlamentare. “Înregistrarea cvorumului pe baza listei de prezenţă, semnată la începutul şedinţei, este o mare minciună. Deputaţii se semnează  unii pe alţii sau se semnează a doua zi dacă la şedinţa precedentă au chiulit. Însă pe baza acestor liste se constată cvorumul de şedinţă şi se acordă indemnzaţiile. E o condică falsă. Cvorumul ar trebui stabilit numai e baza cartelei de vot”, a explicat Săftoiu raţiunea propunerii, adăugând că în Italia s-a mers până la a folosi amprenta digitală pentru a se verifica prezenţa parlamentarilor la şedinţe. Săftoiu a reuşi să convingă  88 de deputaţi să-i susţină iniţiativă, alţii au refuzat-o însă spunând că “nu le convine”.

×