Plenul Senatului ar putea dezbate ordonanţa prin care Guvernul amână cu şase luni mărirea de 50% aplicată salariilor profesorilor pe 10 noiembrie, după votul la moţiunea de cenzură.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Senatului, Ilie Sârbu, care a spus că actul normativ a ajuns deja la Parlament. Ordonanţa a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Pe lângă amânare, actul normativ introduce şi două condiţii pentru aplicarea măririi: apariţia legii de salarizare a bugetarilor şi creşterea calităţii învăţământului. “Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învăţământ, stabilită prin Legea 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008 privind creşterile salariale care se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, în condiţiile prevăzute de legea unitară de salarizare a personalului din sectorul bugetar şi ţinând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanţă, de creşterea competitivităţii şi calităţii actului de învăţământ”, se arată în ordonanţă. Preşedintele Băsescu a declarat şi el, ieri, că “după instalarea noului Guvern, ordonanţa Guvernului Tăriceanu va fi anulată. Îmi este greu să cred că va fi anulată înainte”. Pe de altă parte, în discuţia de ieri de la Guvern, premierul Tăriceanu, guvernatorul BNR şi specialişti în economie au ajuns la concluzia că România nu îşi poate permite creşteri salariale necorelate cu productivitatea, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.
Citește pe Antena3.ro