Teoretic, astăzi ar trebui să demareze procedurile parlamentare care să preceadă votul din plenul Parlamentului pentru învestirea sau trântirea Cabinetului propus de premierul desemnat Ludovic Orban. Calendarul dorit de liberali ar fi unul strâns, de maximum trei zile, însă tabăra PSD dorește să audieze “la sânge” fiecare ministru, astfel încât întreaga procedură să se lungească până pe data de 4 noiembrie.
Dincolo de acest calendar, despre care nimeni nu poate spune în acest moment cum se va derula, Ludovic Orban se confruntă cu faptul că nu are voturile necesare să-și treacă guvernul prin Parlament. Are nevoie de susținerea a 233 de parlamentari, exact cât a avut nevoie și ca moțiunea de cenzură să treacă, ceea ce reprezintă jumătate plus 1 din numărul total al senatorilor și deputaților. Structura voturilor, la zi, arată în felul următor: PSD – 201; PNL – 96; USR – 40; Pro România – 34; UDMR – 30; ALDE – 22; PMP – 18, Grupul Minorităților Naționale – 17; Independenți, foști membri ALDE care au fost excluși din partid – 3 și alți neafiliați – 3.
Astfel, dacă ar vota pentru învestirea guvernului toate grupurile, mai puțin PSD și cei trei excluși din ALDE, s-ar aduna 260 de voturi, iar Cabinetul Orban ar trece fără probleme. Însă, conform celor declarate de Victor Ponta, Pro România nu va vota instalarea acestui guvern, ceea ce reduce numărul de voturi la 226. Iar dacă luăm în calcul faptul că, după ce Ludovic Orban și-a prezentat lista miniștrilor și programul de guvernare, doi membri marcanți ai ALDE, Varujan Vosganian și Steluța Cătăniciu, au afirmat public că nu vor vota această variantă, voturile scad la 224, cu nouă mai puține decât minimumul necesar să treacă Guvernul Orban.
Majoritatea se face tot mai mică
Iar lucrurile ar putea arăta chiar mai dramatic pentru Orban, având în vedere faptul că PMP, care a fost lăsat “pe dinafară”, pentru ca ALDE să bată palma cu PNL, încă nu a luat o decizie fermă dacă va sprijini sau nu guvernul. La închiderea ediției, la PMP avea loc o ședință în care trebuia să se decidă exact acest lucru. “Urmează să decidem împreună care este poziția noastră față de solicitarea PNL de a acorda votul pentru învestitura Guvernului Orban. Trebuie să vedem foarte clar care sunt motivele, de ce am ajuns în acest punct în care trebuie să analizăm cu maximă seriozitate care este punctul nostru de vedere. Discuțiile de până acum au ajuns într-un punct în care s-au blocat. Înțelegem mizele și interesul național, dar în același timp PMP este un partid politic pe picioarele lui, care a obținut aproape 550.000 de voturi la ultima confruntare electorală și ne preocupă să obținem un rezultat cât mai bun la alegerile prezidențiale”, a spus Eugen Tomac, președintele formațiunii.
Ultima soluție, racolare om cu om
Aceeași atitudine o au și cei de la UDMR, care se arată nemulțumiți de mai multe puncte din programul de guvernare. Fără voturile acestor două partide, Guvernul Orban va aduna cel mult 176 de voturi.
Liberalii sunt încrezători însă că, până miercuri, când speră că vor fi finalizate audierile, comisiile de specialitate și se va da votul în Plenul Reunit, să reușească să racoleze, om cu om, mai mulți parlamentari de la PSD și de la Pro România. De altfel, pe surse, deputatul Mihăiță Găină, cel care a votat la moțiunea de cenzură și, pentru asta a fost exclus din partid, și-a anunțat intenția de a susține învestirea Guvernului Orban. Însă votul său nu schimbă cu nimic aritmetica parlamentară. Tot pe surse politice, se pare că liberalii încearcă să-l convingă pe fostul premier Mihai Tudose să “contribuie” cu câteva voturi din partea Pro România.