x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scrisoare - Liderul PSD, acuzat de miopie politică

Scrisoare - Liderul PSD, acuzat de miopie politică

18 Aug 2007   •   00:00
Scrisoare - Liderul PSD, acuzat de miopie politică
Sursa foto: Dan Marinescu/

Liderul PC, Dan Voiculescu, i-a trimis ieri o scrisoare liderului PSD, Mircea Geoană, legată de anunţul acestuia că social-democraţii doresc să introducă un proiect legislativ pentru reducerea TVA la alimentele de bază.

"Proiectul de lege privind scăderea TVA de la 19% la 9% la alimentele de bază a fost depus la Senat de către Partidul Conservator incă din data de 06.10.2005. Acest proiect a trecut de votul comisiilor, a primit vot pozitiv in plenul Senatului, fiind insă blocat la Camera Deputaţilor. Ţin să subliniez că, la momentul votului in plen, proiectul a fost susţinut şi de reprezentanţii altor partide, inclusiv de către parlamentarii PSD.

Probabil că aţi fi ştiut acest lucru la fel de bine ca şi mine dacă nu aţi fi absentat la data la care s-a votat proiectul in plenul Senatului. Doresc, de asemenea, să vă aduc aminte că lipsa de susţinere a partenerilor noştri din Coaliţie faţă de acest proiect a fost principalul motiv pentru care Partidul Conservator a decis să se retragă de la guvernare. Nu mă interesează să declanşez o competiţie pentru asumarea paternităţii unui proiect de lege care este absolut necesar multor oameni, dar ţin totuşi să corectez eroarea de logică in care vă plasaţi cănd vorbiţi despre posibilitatea ca PC să se alăture unui demers pe care tocmai conservatorii l-au iniţiat.

In acelaşi timp, consider că aprecierile dumneavoastră referitoare la «forţa» PC de a transforma acest proiect in lege reflectă cel puţin miopie politică, avănd in vedere că voinţa şi consecvenţa sunt condiţiile esenţiale pentru reuşita unui astfel de demers. Păstrănd viziunea dumneavoastră cantitativă, pot spune că numărul celor care aşteaptă acest proiect de ani de zile este mult mai mare decăt numărul de membri PSD.

Dincolo de formulările interpretabile din declaraţiile dumneavoastră, salut decizia PSD de a susţine reducerea TVA la alimentele de bază. Sunt convins că nu veţi ţine cont de orgolii partinice atunci cănd este vorba despre interesul a milioane de oameni şi că PSD va vota in Camera Deputaţilor legea PC privind reducerea TVA la alimente, scurtănd astfel timpul necesar transformării acestui proiect in lege", precizează Dan Voiculescu in scrisoare.

×
Subiecte în articol: politic psd proiect