Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, astăzi, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, o scrisoare prin care solicită respingerea prevederilor referitoare la acciza de 7 eurocenţi din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 111/2013.
"Introducerea creșterii de acciză cu 7 eurocenți are efecte negative majore atât la nivelul populației, cât și la cel al mediului de afaceri. Efectele se vor reflecta în întreg lanțul economic, prin scăderea consumului, scăderea profitabilității companiilor și, implicit, scăderea încasărilor la bugetul de stat”, afirmă președintele Băsescu. Această taxă este introdusă doar pentru că asigură fonduri la dispoziția domnului Liviu-Nicolae Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru a-i distribui baronilor locali în scopuri electorale", se arată în scrisoarea preşedintelui Băsescu.
Traian Băsescu îi propune lui Valeriu Zgonea și câteva soluții în schimbul introducerii creșterii accizei la carburanți, care a intrat în vigoare de la 1 aprilie.
"Soluţiile pe care vă rog să le aveți în vedere menţin România în parametrii de final de an agreaţi de România cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială în cel de-al treilea program economic preventiv semnat. Soluțiile sunt după cum urmează:
1. eliminarea sumei de 1,2 miliarde de RON, care a fost alocată suplimentar faţă de bugetul anului anterior, având în vedere că bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are alocat, în plus faţă de anul 2013, o sumă în valoare de 1,214 miliarde RON, reprezentând o creştere de 33,86%, aferentă subprogramelor „Modernizarea satului românesc”, „Regenerare urbană” şi „Infrastructură judeţeană”, care sunt eligibile în cadrul programelor europene de finanțare alocate României (2007 - 2013, precum și 2014 - 2020).
2. ajustarea bugetului Ministerului Finanțelor Publice cu 600 de milioane de lei; în bugetul Ministerul Finanţelor Publice, la capitolul „Dobânzi”, a fost alocată o sumă de 10,11 miliarde RON, în creştere cu 5,38% faţă de suma stabilită pentru 2013. Contextul economic global şi disponibilităţile de lichidităţi pe piaţă permit Ministerului Finanţelor Publice să se împrumute la costuri mai scăzute față de anul 2013 şi pe maturităţi mai lungi, dar și că suma care trebuie finanţată pentru anul 2014 este mai mică decât cea pentru anul 2013.
3. realizarea unei evaluări corecte a veniturilor care pot rezulta din introducerea „impozitului pe construcţii”, măsură care duce la extinderea bazei de impozitare asupra construcţiilor și urmărește să sporească veniturile bugetare; suma estimată a fi colectată prin aplicarea acestui impozit, respectiv de 488 de milioane RON, este semnificativ subevaluată; calculele de specialitate estimează o sumă de minimum 2 miliarde RON aferentă anului 2014.
4. evaluarea corectă a veniturilor aferente taxei instituite prin Ordonanţa de Guvern nr. 7/2013; ordonanța a introdus taxarea cu 60% a veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de gaze în urma liberalizării preţurilor. Guvernul îşi propune, pentru anul 2014, să colecteze suma de 290,9 milioane RON; în realitate, luând în calcul producţia de gaze estimată pentru anul 2014 şi graficul de dereglementare a preţurilor la gaze naturale, reiese un venit estimat de 1 miliard RON", se mai arată în comunicatul președinției.
Zgonea: "Este doar un joc politic!"
Este doar un joc politic pe care opoziţia în face. Eu nu am cum să fac mandat imperativ”, a replicat preşedintele Camerei.
"Liberalii au fost cu cinci oameni mai mult, e un joc pe care opoziţia îl face. Eu ţin cont de argumentele comisiei de specialitate şi ale colegilor care dezbat în plen şi votez cum stabileşte grupul din care fac parte. Nu am cum să fac mandat imperativ ca preşedinte al Camerei şi ca deputat", a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeiu Zgonea. (V.M)