x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Simion: Sunt urmașul desemnat al lui Călin Georgescu

Simion: Sunt urmașul desemnat al lui Călin Georgescu

de Redacția Jurnalul    |    21 Mar 2025   •   19:15
Simion: Sunt urmașul desemnat al lui Călin Georgescu
Sursa foto: Hepta

Președintele AUR a declarat că este urmașul desemnat al lui Călin Georgescu și că a intrat în cursa pentru Cotroceni pentru că așa i-a cerut fostul candidat independent.

George Simion a mai afirmat că misiunea sa în calitate de candidat la prezidențiale este dea reveni la cursul democratic și constituțional al țării.

„Sunt urmașul (lui Călin Georgescu n.r.) din punct de vedere politic, sunt urmașul desemnat. Dumnealui are trei urmași. Are un fiu și, cred, încă doi băieți. Și da, din punct de vedere politic, eu candidez pentru că așa mi s-a cerut de către domnul Georgescu pentru a reintra în normal și pentru a reveni la cursul democratic și constituțional”, a declarat Simion, invitat în cadrul podcastului realizat de Horia Sima.

George Simion a mai afirmat că Georgescu nu a fost niciodată membru al AUR, ci este un colaborator mai vechi al formațiunii politice pe care o conduce.

„Domnul Georgescu este un colaborator al nostru mai vechi. L-am cunoscut personal în timpul pandemiei, în 2020, pe calea undelor, printr-un podcast. L-am propus fostului președinte Klaus Iohannis ca premier și au existat unele tatonări și noi doream să-l numim pe domnul Georgescu, care nu a fost membru al AUR, președinte de onoare.

Au fost niște declarații, niște ieșiri în spațiu public, în urma cărora domnul Georgescu m-a sunat la momentul respectiv și mi-a spus <>. Ceea ce s-a întâmplat, noi am ținut pe parcursul acestor ani”, a mai spus Simion.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: simion georgescu urmas