Scandalul legat de Varujan Vosganian s-a spart in capul lui Tariceanu. Membrii Delegatiei Permanente a PNL i-au reprosat acestuia faptul ca a dat Ministerul Apararii pentru un post incert.
"Trebuia sa ceara o declaratie de sustinere pentru Vosganian de la Basescu si sa accepte numirea lui Frunzaverde abia dupa ce era votat comisarul european", comenta un lider PNL. Liberalii sunt insa destul de bulversati. O parte a membrilor Delegatiei Permanente, printre care Crin Antonescu si Norica Nicolai, au cerut schimbarea conducerii partidului, printr-un congres extraordinar, iar Dan Radu Rusanu a cerut numirea unui presedinte executiv, care sa se ocupe de partid. Intentiile lor sunt insa de a schimba conducerea de la Calin Popescu Tariceanu in jos, pentru ca nu vor sa piarda postul de premier.