x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sondaj INSOMAR - 79,1% - impotriva demiterii preşedintelui

Sondaj INSOMAR - 79,1% - impotriva demiterii preşedintelui

de Carmen Vintila    |    Aniela Nine    |    17 Mai 2007   •   00:00
Sondaj INSOMAR - 79,1%  -  impotriva demiterii preşedintelui
Sursa foto: Karina Knapek/

79,1% dintre romăni vor vota la referendumul din 19 mai impotriva demiterii preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, in timp ce 20,9% vor vota pentru demitere.


79,1% dintre romăni vor vota la referendumul din 19 mai impotriva demiterii preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, in timp ce 20,9% vor vota pentru demitere.

Aceasta relevă un sondaj de opinie realizat de INSOMAR şi Metro Media Transilvania, difuzat de Realitatea TV. Sondajul a fost realizat in perioada 12-14 mai, pe un eşantion de 12.480 de persoane şi are o eroare de +/- 1%.

CCSB. Tot ieri, Compania de Cercetare Socilogică şi Branding (CCSB) a dat publicităţii un sondaj realizat in perioada 10-13 mai, potrivit căruia 61% dintre subiecţi ar merge sigur la referendum, impotriva demiterii preşedintelui votănd 63% dintre participanţi, in timp ce 19% ar opta pentru demitere, iar 18% nu răspund/nu ştiu.

Sondajul arată că 93% dintre respondenţi ştiu că la 19 mai e referendumul, 6% nu ştiu, iar 1% nu ştiu/nu răspund. In cazul unor alegeri parlamentare, PD este creditat cu 39% din intenţia de vot a participanţilor, PSD 19%, PNL 13%, PNG 7%, PRM 7%, UDMR 5%, PLD 4%, PC 3% şi PNŢCD cu 1%.

In schimb, 38% din subiecţi nu au exprimat o intenţie explicită de vot. Intrebaţi dacă sunt de acord cu implicarea Bisericii in viaţa politică, 57% din subiecţi s-au declarat impotrivă, iar 33%, de acord. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.321 de persoane şi are o marjă de eroare de +/- 2,8%.

×
Subiecte în articol: politic