Institutul de Studii Sociale (ISS) a dat ieri publicitatii un sondaj realizat in perioada 7-10 octombrie potrivit caruia daca duminica viitoare ar fi alegeri prezidentiale, Adrian Nastase, candidatul Uniunii Nationale PSD + PUR, ar obtine 43,53% din voturi, urmat de Traian Basescu (Alianta D.A.) cu 33, 86%, C.V. Tudor (PRM) cu 13,16% si Marko Bela (UDMR) cu 4,39%.
Acelasi sondaj arata ca 66,9% dintre romani cred ca Nastase va castiga alegerile prezidentiale, in timp ce 26,4% cred ca Traian Basescu, iar 6,3% C.V. Tudor.PARLAMENTARE. Daca duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, 43,62% dintre romani ar vota cu Uniunea Nationala PSD + PUR, 35,99% cu Alianta D.A., 12,76% cu PRM si 4,47% cu UDMR. Acelasi sondaj mai arata ca 49,9% cred ca Stolojan s-a retras din motive de sanatate si doar 20,9% din cauza santajului politic. Potrivit sondajului, 63,8% cred ca Basescu nu este un candidat mai bun decat Stolojan, 23,9% sunt oarecum convinsi ca inlocuirea lui Stolojan cu liderul PD in cursa prezidentiala va declansa lupte in cadrul Aliantei, in timp ce 22,8% sustin contrariul, iar 23,9% nu pot aprecia. 52% dintre cei intervievati cred ca Basescu trebuie sa ramana primarul general al Capitalei, iar la 53,9% nu li s-a parut sincer gestul acestuia de a plange in conferinta de presa in care Stolojan si-a anuntat retragerea. 41,3% cred ca Basescu a fost sincer cand a revenit cu ideea santajului PSD si ca a incercat sa arate ca nu doar boala a contribuit la retragerea lui Stolojan. Majoritatea intervievatilor, 30,2 %, cred ca in urma ultimelor evenimente din Alianta a pierdut chiar Alianta, in timp ce 29,5% cred ca PSD are de castigat. (Gabriela Antoniu)
Citește pe Antena3.ro