x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stirile zilei

Stirile zilei

07 Noi 2005   •   00:00

Melescanu - Liberalii nu-l agreeaza pe Stolo

Vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu, a declarat sambata ca premierul Tariceanu se bucura de sprijinul total al liberalilor, care nu agreeaza venirea lui Theodor Stolojan in fruntea Guvernului, asa cum s-a vehiculat in ultimul timp, informeaza Rompres. "Calin Popescu Tariceanu nu are intentia sa-si dea demisia si o alta posibilitate de a fi inlocuit nu exista, in afara de cazul in care ar obtine un vot de neincredere in Parlament. Daca se ajunge aici, mai bine trecem in opozitie, decat sa desemnam un alt prim-ministru", a afirmat Teodor Melescanu.

Sector 1 - Demisii la PSD

Cativa consilieri locali PSD, de la Sectorul 1 Bucuresti, isi vor da astazi demisia din partid din cauza problemelor organizatorice. "Nu mai recunoastem conducerea organizatiei, in frunte cu Dan Tudorache. Nu este un presedinte competent. S-au intamplat multe nereguli, s-au format grupuri de interese, iar liderii vechi au fost indepartati", a spus Marilena Adam, consilier local. Ea impreuna cu Manuela Moise si alti consilieri demisionari vor ramane independenti.

Stolojan - Alianta D.A. a dat doua rateuri

Consilierul prezidential, Theodor Stolojan, a declarat sambata, la Targoviste, ca pe plan politic s-au ratat doua momente importante. "S-au ratat doua momente importante. Unirea celor doua partide din Alianta si declansarea alegerilor anticipate. Aceste nereusite sunt greseli cu impact strategic facute de Alianta si au efect pe parcursul a cel putin patru ani", a afirmat Theodor Stolojan.

Bruxelles-ul costa / Cioroianu s-a inglodat in datorii

Senatorul PNL Adrian Cioroianu a declarat sambata ca e plin de datorii, de cand a devenit observator in Parlamentul European, informeaza Rompres. El a afirmat ca, din cauza faptului ca nu si-a incasat inca deconturile, a fost nevoit sa imprumute bani de la prieteni pentru a-si plati, anticipat, chiria de la Bruxelles. Pe de alta parte, Cioroianu a spus ca unii europarlamentari occidentali se tem ca integrarea Romaniei in UE "sa nu insemne, mai degraba, o balcanizare a Europei, decat o europenizare a Balcanilor, prin aducerea unor moravuri proprii Orientului".

Ziua Nationala - Promovare prin DVD-uri si CD-uri

Pentru a marca in plan international Ziua Nationala, ambasadele Romaniei din tarile UE vor oferi parlamentarilor europeni si altor personalitati politice si publice pachete continand CD-uri cu interpretari si compozitii semnate de George Enescu, un album de arta reprezentativ pentru profilul cultural al Romaniei si un DVD cu filme romanesti premiate la festivaluri internationale, a decis Executivul. Pentru desfasurarea acestui program de diplomatie culturala vor fi suplimentate bugetele Culturii si MAE cu 2,2 milioane lei, respectiv 231.990 de lei. (Aniela Nine)
×
Subiecte în articol: politic